Mezinul celui mai cunoscut cascador român, Szobi Cseh, spune că şcoala de cascadori deschisă de părintele său pentru copiii instituţionalizaţi e în pericol de dispariţie. Arpad Cseh adaugă că până şi meseria de cascador a suferit schimbări.
Vremea cascadorilor de un anume profil a dispărut. A acelor cascadori gata oricând să treacă prin foc şi sabie, să se arunce de la diverse înălţimi sau să înfrunte necunoscutul, uneori doar de dragul meseriei alese. Arpad Cseh, mezinul lui Szobi Cseh, poate cel mai cunoscut cascador român din toate timpurile, crede că nu doar generaţiile de cascadori s-au schimbat, dar şi regulile meseriei par a fi altele.
“În prezent, nu se poate spune că meseria asta a rămas la fel. Nu mai rişti la fel de mult ca pe vremea tatei. Nu mai e la fel de multă mişcare, motricitate, scene de luptă.
Au apărut tehnici noi de filmare, care supun cascadorul la mult mai puţin eforturi decât erau obişnuiţi cei de dinaintea lor. Mai treci prin foc şi astăzi, dar s-au inventat tot felul de geluri ajutătoare. Pe vremea lui Szobi Cseh aveai două saltele şi cam ăsta era tot inventarul.
Ei interacţionau cu cai, cu maşini sau mai ştiu eu ce fel de grozăvii aveau de înfruntat. Asta nu înseamnă că nu mai există cascadori. Nu, nici pomeneală. Mai avem cel puţin două mari echipe de cascadori, foarte solicitate pe piaţă. Doar că datele problemei s-au schimbat”, a declarat Arpad Cseh pentru Impact.ro.
Producător de meserie, Arpad a preluat de la tatăl său şcoala specială de cascadori “Gladiator”, pe care Szobi Cseh o deschisese în ultima parte a vieţii sale. Anul acesta, pe 1 august, s-au împlinit 7 ani de la dispariţia lui Szobi Cseh. Marele cascador s-a stins din viaţă la 71 de ani, după o luptă nemiloasă dusă cu un cancer osos care i-a atacat inclusiv măduva.
Dupa moartea tatălui, Arpad a decis că va continua munca de la „Gladiator”. Era doar vorba despre proiectul de suflet al tatălui său, acolo unde acesta decisese să antreneze copii proveniţi din familii nevoiaşe, salvându-i cu ajutorul sportului!
“Tata nu mi-a lăsat această moştenire. Nu mi-a cerut nimic pe tema asta. Dealtfel, nici nu s-a plâns vreodată de ceva anume în cei doi ani cât s-a luptat cu boala. A ţinut doar pentru el durerea pe care a înfruntat-o. Şi durerea, dar şi problemele întâmpinate în relaţia cu sistemul nostru.
El, care a trecut de atâtea ori prin viaţă prin etape grele, cu tot felul de accidentări, niciodată respectând indicaţiile medicale, abandonând ghipsul şi cu o săptămână mai devreme şi cu o capacitate de refacere a trupului ieşită din comun, a crezut atât de mult în şcoala sa specială de cascadori dedicată copiilor instituţionalizaţi sau chiar cu handicap.
Şi în căţeii abandonaţi pe care-i strângea de pe unde apuca. După moartea sa am numărat 24 de căţei care erau îngrijiţi de diverşi oameni, plătiţi de tata, inclusiv trei medici veterinari”, povesteşte Arpad Cseh pentru Impact.ro.
El spune că a fost strict dorinţa sa ca să continue munca tatălui său, dar în ultimii doi ani, lucrurile au involuat.
“Primăria Sectorului 3 ne-a abandonat. Nu am mai găsit nici sponsori. Aşa că activitatea a fost aproape blocată. Nu am lăsat-o să moară, dar mă tem de ce e mai rău. Nimeni nu vrea să audă de soarta copiilor cu handicap sau instituţionalizaţi din ţara asta.
Pe lângă banii băgaţi de tata, eu mi-am vândut maşina şi alte bunuri personale, dar nu poţi face prea multe pe termen lung de unul singur, deşi şcoala noastră a dat ţării şi 12 campioni la diverse discipline!”, sună strigătul de disperare al lui Arpad Cseh.