Ce se întâmplă în creierul câinilor când le vorbești? Câinele știe clar care este diferența dintre vocea stăpânului și lătratul altui patruped. Când vorbim, el ne privește cu dragoste. Când vecinul canin își face cunoscută părerea, câinele nostru latră înapoi cu dispreț. Un nou studiu susține ceea ce mulți proprietari de câini bănuiau de mult timp: Creierul câinilor procesează diferit vocalizările umane și canine, sugerând că au evoluat pentru a ne recunoaște vocile de la ale lor.
Specialiștii spun că, atunci când sunt bine dresați, câinii stau jos, sau vin atunci când li se cere. Tovarășii noștri credincioși răspund atunci când le vorbim direct.
Înțeleg ei, de asemenea, când le vorbim altor persoane? Ne înțeleg conversațiile telefonice private? Înțeleg ei discuțiile noastre de la masă? Oare câinii noștri ne trag cu urechea? De fapt ce se întâmplă în creierul câinilor când le vorbești? Un nou studiu vine să răspundă, relativ concret, la toate aceste întrebări.
„Faptul că câinii folosesc doar informații auditive pentru a distinge între sunetul uman și cel al câinelui este semnificativ”, spune Jeffrey Katz, un neurolog cognitivist de la Universitatea Auburn, care nu este implicat în această lucrare.
Cercetări anterioare au descoperit că prietenii omului, câinii, pot potrivi vocile umane cu expresiile. Atunci când li se redă un clip audio cu o doamnă care râde, de exemplu, ei se vor uita adesea la o fotografie a unei femei zâmbitoare.
Dar modul exact în care creierul canin procesează sunetele nu este clar. RMN-ul a arătat că anumite regiuni ale creierului câinelui sunt mai active atunci când aude un alt câine scâncind sau care latră.
Dar aceste imagini nu pot dezvălui cu exactitate când neuronii din creier se activează și dacă se activează în mod diferit ca răspuns la diferite zgomote, mai arată studiul.
În noul studiu, Anna Bálint, cercetător în neuroștiințe canine la Universitatea Eötvös Loránd, a apelat la o electroencefalogramă. Acesta poate măsura undele cerebrale individuale.
Ea și colegii ei au recrutat 17 câini de familie. Au fost aleși, inclusiv mai mulți border collie, golden retriever și un ciobănesc german. Astfel au încercat să afle ce se întâmplă în creierul câinilor când le vorbești.
Toți acești câini au fost învățați în prealabil să stea nemișcați timp de câteva minute la rând. Oamenii de știință au atașat electrozi la capul fiecărui câine pentru a înregistra răspunsul creierului acestuia. „Spre deosebire de nodul osos al oamenilor, capul câinilor are o mulțime de mușchi care pot împiedica o citire clară”, spune Bálint.
Cercetătorii au redat apoi clipuri audio cu voci umane și canine. Sunetele umane includeau doar vocalize care nu erau legate de limbaj, cum ar fi bâlbâiala bebelușilor, râsul și tusea. De cealaltă parte, sunetele câinilor includeau adulmecarea, gâfâitul și lătratul.
Fiecare sunet a fost clasificat ca transmițând fie o emoție „pozitivă”, fie una „neutră”, în funcție de contextul în care au fost emise, cum ar fi urletul entuziasmat al unui câine care se joacă cu o minge. Cercetătorii nu au inclus niciun sunet „negativ” pentru a nu speria cățeii.
Pentru fiecare dintre zgomote, câinii au simțit o schimbare a undelor cerebrale în primele 250 până la 650 de milisecunde. În creierul uman, diferențele de semnal din acest interval de timp sunt asociate cu motivația și luarea deciziilor.
Acest lucru sugerează pentru Bálint și coautorii săi că puii încearcă să își dea seama cine sau ce emite sunetul, și cum să răspundă. Creierul câinilor nu a produs niciun semnal semnificativ în primele 250 de milisecunde.
Este vorba de perioada de timp în care oamenii tind să proceseze calitățile sunetului, cum ar fi înălțimea sau tonul. Acest lucru sugerează, potrivit lui Bálint, că patrupezii nu au observat pur și simplu că vocile sunau diferit.
Atunci când undele cerebrale ale câinilor au atins vârful în intervalul de 250-650 de milisecunde, acestea s-au declanșat diferit în funcție de persoana pe care o ascultau.
Undele erau mai pozitive din punct de vedere electric ca răspuns la vocalizările umane și mai negative din punct de vedere electric ca răspuns la sunetele canine, au raportat astăzi cercetătorii în Royal Society Open Science.
Bálint subliniază că „pozitiv” și „negativ” se referă în acest caz la schimbarea tensiunii electrice a creierului. Nuare legătură cu intensitatea semnalului sau la preferința cățelului de a auzi un sunet în detrimentul altuia.
„Diferența de voltaj între undele declanșate de sunetele umane și cele declanșate de sunetele câinilor a fost evidentă. Creierul câinilor procesează cele două tipuri de sunete în moduri diferite, dar încă nu se știe exact cum.”, spune cercetătoarea.
Unele dintre sunetele folosite de cercetători erau în mod clar specifice unei specii, cum ar fi un lătrat sau un râs, spune Rochelle Newman, care studiază modul în care câinii și oamenii procesează limbajul la Universitatea din Maryland, College Park.
Dar alte vocalize din studiu ar putea să nu fie atât de ușor de analizat. „Nu știu dacă se poate face distincția acustică între căscaturile umane și cele ale câinilor”, spune Rochelle Newman. Dacă nu sunt, atunci câinii ar putea distinge sunetele pe baza altor criterii suplimentare.
Toate aceste cercetări reprezintă un prim pas bun în înțelegerea modului în care am putea înțelege ce se întâmplă în creierul câinilor când le vorbești.
Este interesant să aflăm cum funcționează creierul canin, dar nu avem nevoie de studii științifice pentru a ști că prietenii noștri canini ne înțeleg.
Oamenii și câinii au trăit alături de generații întregi. Supraviețuirea companionilor noștri canini se datorează, în parte, capacității lor de a comunica cu protectorii lor, adică noi. Să petreci atât de mult timp cu oricine ar trebui să ducă la o comunicare mai bună, nu-i așa?