În luna ianuarie 2020, Virgil Păunescu a decis să se implice în dezvoltarea unui vaccin anti-covid-19. La doar două săptămâni, profesorul român anunța că avea deja design-ul vaccinului.
S-a vaccinat singur pe 14 aprilie cu prima doză și pe 28 aprilie cu a doua doză din acest vaccin, însă în urma anunțului său, autoritățile române s-au sesizat și au deschis o anchetă.
„Având în vedere complexitatea cercetării, pentru a ne asigura că toți pașii au fost efectuați, Spitalul Județean și Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara vor face o comisie comună de anchetă, cu specialiști care vor parcurge toate etapele și vor verifica cum au fost făcute toate procedurile”, a specificat pentru Mediafax managerul Spitalului Județean din Timișoara, Raul Pătrașcu.
El a mai precizat că profesorul Virgil Păunescu ar trebui să facă declarații cu mai multă responsabilitate, pentru a nu induce publicul în eroare.
„Cel mai rău lucru pentru un cercetător ar fi ca cercetarea să fie nulă. Nu o pedeapsă administrativă, care, desigur că poate exista. Sperăm să nu fie cazul. Un vaccin nu se obține atât de repede, se obține în luni de zile, cu enorm de multă muncă și la Institutul OncoGen, oricât ar fi de bun personalul, nu există condiții pentru așa ceva”, a mai spus Raul Pătrașcu.
Profesorul Virgil Păunescu și-a explicat decizia de a se vaccina cu serul la care a lucrat. El s-a arătat dezamăgit că autoritățile nu l-au contactat încă.
„Am decis să-mi administrez eu primul vaccinul dezvoltat la OncoGen, să fiu eu primul voluntar.
Ca urmare pe data de 14 Aprilie m-am vaccinat cu prima doză, iar în data de 28 Aprilie mi-am administrat a doua doză de vaccin.
Am recurs la această acțiune perfect legală din două motive principale:
1. În calitate de investigator principal al acestui proiect și profesor de imunologie sunt mult mai în măsură decât orice alt voluntar folosit în alte studii clinice, să identific efectele, simptomele și mai ales nuanțele cele mai subtile ale vaccinării asupra sănătății mele.
În toată această perioadă mi-am monitorizat evoluția parametrilor biologici și modificările induse de vaccin, iar rezultatele obținute în urma acestui experiment au fost deosebit de interesante și sunt foarte utile continuării cercetărilor noastre. Pe scurt vaccinul stimulează un răspuns puternic al sistemului imun.
2. În prezent colectivul OncoGen pregătește documentația pentru Agenția Națională a Medicamentului (ANM) în vederea aprobării începerii studiilor clinice”, a spus profesorul.