Cea mai cunoscută trăsătură a climei rusești este iarna foarte friguroasă, cauzată de latitudinile ridicate ale țării, de marea masă de uscat și de lipsa oricăror obstacole topografice care să o protejeze de vânturile arctice care se abat asupra coastelor lungi, orientate spre nord și adesea înghețate. Țara este delimitată de munți înalți de-a lungul flancului sudic și estic, dar vestul este expus la incursiuni ocazionale de iarnă ale aerului mai blând din Atlantic, astfel încât iernile devin din ce în ce mai aspre spre est. Se știe că Siberia a înregistrat de-a lungul timpului recorduri de temperaturi extreme, fiind și cazul despre care relatăm.
Caracterul extrem de continental al climei rusești înseamnă că diferența dintre temperatura medie lunară din mijlocul iernii și cea din mijlocul verii este mare și, de obicei, de cel puțin 30°C, astfel încât verile sunt calde chiar și în interiorul Cercului Arctic, pentru o perioadă scurtă de timp.
Tranziția de la iarnă la vară și de la vară la iarnă este foarte rapidă, astfel încât, efectiv, există doar două anotimpuri în cea mai mare parte a Rusiei. Extremele de temperaturi din Rusia sunt enorme, tocmai datorită acestei poziționări.
De exemplu, anul trecut, temperaturile zilnice din Sankt Petersburg au crescut până la un record de 34 de grade Celsius, orașul confruntându-se cu cele mai ridicate temperaturi înregistrate din 1998 încoace.
La Moscova, temperaturile au depășit în 2021 recordul istoric al lunii iunie, când au ajuns la 34,8 grade Celsius. Precedentul record a fost de 34,7 grade Celsius, înregistrat în 1901, potrivit Associated Press.
Pentru că tot vorbim de extreme, este cunoscut faptul că în Siberia, mai ales în perioadele de iarnă, valorile termice ajung și la valori de -60 de grade.
Dar, în 2021, în Siberia, temperatura la suprafața pământului, care măsoară cât de fierbinte se simte suprafața atunci când o atingi, a depășit 35 de grade Celsius, cu vârfuri de 48 de grade Celsius în apropiere de Verkhoyansk și 37 de grade Celsius în Saskylah, ambele la nord de Cercul Arctic.
Cu toate astea, în ianuarie 2021, în timpul celor mai friguroase zile, temperatura a scăzut la -60 de grade, în satul Pokrovsk, la 70 km de Yakutsk, cel mai friguros oraș de pe pământ.
Lorenzo Barone a demonstrat ce se întâmplă dacă deschizi geamul la o saemenea temperatură, de -60 de grade. Ceea ce se vede și în clipul de mai jos, este cât se poate de real.
În clip apare Lorenzo Barone, în vârstă de 23 de ani, din Italia, care anul trecut în ianuarie a decis să meargă până în satul izolat Yuryung Khaya, aflat pe cel mai nordic drum din lume. El a depășit limitele posibilului, traversând Siberia în plină iarnă pe bicicletă.
Aceasta a fost provocarea extremă aleasă de italianul Lorenzo Barone, care a pedalat mai mult de 2.000 de km pe cel mai rece drum din lume, unde temperaturile scad sub -50 de grade celsius.
A plecat din Magadan, situat la 10.200 km la est de Moscova, la jumătatea lunii ianuarie 2021 cu bicicleta sa. A mers până în Yakutsk, aflat la peste 8.000 km de Moscova. Oprirea o făcea după 52 de zile de călătorie în singurătate totală, traversând unul dintre cele mai reci locuri de pe pământ, Oymyakon.
O schimbare neașteptată de planuri, închiderea frontierelor din cauza pandemiei, a făcut imposibilă întoarcerea sa în Italia. O altă aventură complicată de puținele ore de soare din timpul iernii și de diferența de temperatură aproape nulă între zi și noapte, care uneori ajungea până la -55 de grade celsius.
„Când pedalezi la temperaturi atât de scăzute, trebuie să fii concentrat sută la sută. Atenția trebuie să rămână fixată pe nivelul respirației.
Trebuie să verifici în permanență sensibilitatea nasului, a degetelor de la mâini și de la picioare.”, explică Lorenzo Barone.
După o lungă și extremă aventură, pe 27 martie, italianul anunța sfârșitul celor 414 km, ajungând la acel moment la Udachny. Italianul a mai scris că în ultimele 5 zile, liniștea a fost practic singura companie pe care a avut-o pe tot traseul.
În total biciclistul a parcurs 1.759 km și mai avea puțin peste o mie până la final, dar, așa cum menționa, partea cea mai grea abia din Udachny începea.