13 sept. 2019 | 11:56

Ce sărbătoare mare este pe 14 septembrie în calendarul ortodox? Are cruce roșie

Știri generale
Ce sărbătoare mare este pe 14 septembrie în calendarul ortodox? Are cruce roșie
Creștinii sărbătoresc un mare eveniment, cu cruce roșie, în data de 14 septembrie, potrivit calendarului ortodox

Chiar dacă acum ținem pasul cu tehnologia și ne îndepărtăm din ce în ce mai mult de biserică, încă mai sunt printre noi oameni, un număr destul de mare am putea zice, care țin măcar cele mai importante sărbători de peste an. Pe 14 septembrie, în calendarul ortodox, este trecută o astfel de zi importantă, cu cruce roșie, care ne amintește tuturor că la biserică se ține slujbă și că ar fi bine să cinstim această zi și să nu spălăm sau să muncim pe parcursul ei.

Sărbătoare mare în calendarul ortodox, pe 14 septembrie. De ce este cruce roșie?

Mulți știu că pe 14 septembrie este o dată importantă, dar mai puțini cunosc exact și semnificația ei. Potrivit calendarului, la această dată, este sărbătorită Înălțarea Sfintei Cruci, o zi extrem de importantă pentru credincioși, în care se ține post negru și se încearcă orice înfrânare de la gânduri rele sau insulte, potrivit povețelor bisericești.

Sfânta cruce a fost înălțată și arătată poporului, în jurul anului 335

Sfânta cruce a fost înălțată și arătată poporului, în jurul anului 335

Sărbătoarea marchează două întâmplări importante pentru creștini: aflarea sfintei Cruci și înălțarea acesteia în fața poporului. Cel care a prezentat-o și a arătat-o mulțimiia fost episcopul Macarie al Ierusalimului, în data de 14 septembrie anul 335. Crucea a fost adusă de perși în anul 629, pe vremea împăratului Bizanțului Herclius. Acesta a așezat-o chiar pe Sfântul Mormânt din Ierusalim.

A doua semnificație a sărbătorii din 14 septembrie, în calendarul ortodox

Pe vremea Împăraților Constantin și Elena, înaintea luptei cu Maxenețiu, dușman al creștinilor, împăratul Constantin a avut o viziune: pe cer a apărut o cruce în plină zi, formată evident din stele. Aceasta avea inscripția ”Prin acest semn vom învinge”, iar în luptă așa a și fost, împăratul a învins în luptă. Mama lui Constantin a poruncit apoi să fie găsită cruce, aproape de Golgota. S-au identificat într-adevăr 3 cruci identice, cea a lui Iisus și cea a celor doi tâlhari uciși odată cu el.

Se spune că patriarhul Ierusalimului, Macarie, a apropiat fiecare cruce de o fată acre murise, iar când a ajuns la cea pe care a fpost răstignit Iisus Hristos, fata a înviat. Toți oamenii au aflat repede această veste și s-au îndreptat către biserică. Aceasta a devenit neîncăpătoare, așa că Macarie a așezat crucea afară, în fața poporului, pentru a o vedea toată lumea, în anul 335.

Parteneri
Ce s-a descoperit la autopsia lui Silviu Prigoană. Cauza reală a morții milionarului
Redactia.ro
Unde va fi înmormântat Silviu Prigoană? „La etajul doi mă duc, sub tata! Sunt pregătit să mor.” Declarații halucinante ale omului de afaceri în podcastul lui Bursucu cu câteva zile înainte să moară!
Click.ro
Care a fost cauza morții lui Silviu Prigoană. Ce au descoperit medicii legiști
Digi24
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
Vocea.biz
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris'. Ce răspuns a primit impresara de la fostul soț
Unica.ro
Ingredientul ieftin care te scapă imediat de mătreață. Costă doar doi lei
EVZ.ro
Ce a comandat Silviu Prigoană de la restaurantul din Bran, cu câteva minute înainte să moară. Afaceristul nu a mai apucat să mănânce
Spynews
Mașinile pe benzină și motorină, interzise. Ordin UE pentru toate țările: Punem rapid în practică
Capital.ro
Silviu Prigoană, 8 căsnicii, 4 soții, 6 divorțuri. Prima soție l-a lăsat văduv, iar ultima i-a adus liniștea, până când moartea i-a despărțit. Cine sunt femeile care i-au marcat viața
Avantaje
DEZVĂLUIRI din VILA lui Silviu Prigoană. Copiii, PRINȘI în CONFLICT
Mediaflux
Trupul neînsuflețit al lui Silviu Prigoană a fost ridicat de la INML Brașov. Ce se va întâmpla înainte de a fi depus la capelă
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cine este văduva lui Silviu Prigoană. Mihaela este mai tânără cu 15 ani decât regretatul om de afaceri
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro