Jador și Culiță Sterp de la Survivor s-au certat la competiția din Republica Dominicană. Cu toate acesta, ei au reușit să treacă peste neînțelegeri și să redevină prieteni.
Jador a avut parte de o accidentare la Survivor. Cântărețul a căzut și s-a lovit, apoi a acuzat dureri la nivelul spatelui, motiv pentru care medicii i-au spus să ia o pauză de la probele sportive.
El a revenit în competiție, alături de Faimoși, iar echipa l-a primit cu brațele deschise. În plus, Culiță Sterp s-a bucurat enorm de vestea că artistul va putea participa din nou la probele de traseu ale Faimoșilor.
Cel mai bun prieten al lui Jador, cunoscut drept „Perversu’ de pe Târgu Ocna”, a declarat că prietenia dintre Culiță și artist nu poate fi compromisă prea ușor.
El a mai dezvăluit că cei doi artiști au iubit aceeași femeie, lucru care i-a legat mult, pe lângă alte aspecte pe care le au în comun.
”Culiță și Jador vorbesc, ați văzut și voi, nu știu dacă ați fost atenți. Jador i-a spus lui Culiță: băi băiatule, tu dacă ai ceva să-mi spui mie sau dacă eu îți vorbesc prost ție, vino și zi-mi mie, nu mai vorbi cu ăștia pe la spatele meu.
Eu am pretenții de la un prieten de-al meu… Băi, n-au ei foarte mare prietenie, dar au! Au ”lovit” aceeași femeie, băieții! Asta ca să vă fac să înțelegeți! Ascultați-mă puțin: eu, de la tine, ca prieten am pretenția să-mi zici în față, nu să te duci să-mi vorbești cu 4 persoane pe care tu le-ai văzut de o săptămână”, a explicat Perversu’ de pe Târgu Ocna.
Cel mai bun prieten al lui Jador a spus că artistul vorbește mult și uneori fără rost, însă niciodată nu își bârfește prietenii.
”Jador n-o să se ducă să vorbească despre tine pe la spate. Jador vine și ți-o zice în față, frate. Și Jador are puterea să-și ceară scuze, băi oameni buni. Credeți-mă ce vă spun, e un copil bine-crescut. Eu am fost la el acasă, familia lui e respectuoasă toată”, a mai spus Perversu de pe Târgu Ocna.
El a mai explicat că este exclus ca Jador să părăsească competiția Survivor, cu toate că este accidentat. accidentat.
”Jador nu vine acasă, ce să facă aici, voi nu vedeți că e jale? Eu de ce am plecat din țară? Am zis că fac și eu 3 lei și n-am făcut. Am avut probleme, a trebuit să vin acasă că a murit un unchi de-al meu. Cu ce-am venit de-acolo, s-a dus, pagubă tot și cu asta-basta”, a mai spus Perversu’ de pe Târgu Ocna..