Ce preț infim are o salată verde din prima recoltă pe anul acesta a fermierilor din Matca, Galați, cel mai mare bazin legumicol din ţară. Fermierii au scos în aceste zile la vânzare salata verde din producția proprie. Deși sunt niște trufandale trimise în piețele din toată țara, prețurile nu sunt deloc mari.
Astfel, familia Dragomir a adus în piața din Matca, Galați, prima cultură de salată din acest an. După ce la începutul lui noiembrie a semănat 5.000 de fire de salată verde, acum sunt culese roadele. Iar o salată se vine cu numai un leu.
„Este prima recoltă din acest an, este proaspătă şi sănătoasă. Noi suntem mulţumiţi deoarece marfa noastră este căutată. Uneori, nu mai ajungem cu ea la piaţă şi o dăm direct de acasă, din solarii. După salată, urmează castraveţii şi roşiile”, a spus fermierul Dragomir, potrivit adevărul.ro.
Direct de la producătorii din Matca, salata verde ajunge în piețele din Galați, Focşani, Adjud sau Bacău.
„De la noi, produsele pleacă la preţ de producător, iar în pieţele din Galaţi, de exemplu, se dublează. Asta este, toată lumea trebuie să câştige. Fără intermediari, care să vină să ne ia marfa şi s-o vândă mai departe, noi nu am putea supravieţui”, a spus și Giani Filimon, un alt fermier din Matca.
În solariile din Matca se munceşte la foc continuu, deoarece fermierii pregătesc răsadurile de roşii, ardei şi castraveţi.
„Pregătim vitoarele răsaduri de roşii şi ardei. Este nevoie de căldură în solarii, aşa că nu avem timp de stat. La noi se munceşte non-stop”, a spus Costică Chicoş pentru sursa citată.
Pentru ca plantele să crească, ele au nevoie de căldură, mai precis, de o temperatură optimă între 19-22 de grade Celsius. Fermierii vor lucra zi şi noapte în sere și vor încinge sobele.
„Este foarte importantă munca din această perioadă. Nu putem risca viitoarele culturi, aşa că ne asigurăm să le oferim plantelor tot ce este nevoie pentru a se dezvolta”, a spus legumicultorul Sorin Dragomir.
Matca este o comună în județul Galați, formată numai din satul de reședință care poartă același nume. Matca are o suprafață de 85,79 km² și are o populație este de 11.605 locuitori.
De precizat este că Matca este unul dintre cele mai mari bazine legumicole din ţară, având peste 1.000 de hectare de solarii şi 2.000 de hectare de culturi în câmp.