19 aug. 2024 | 09:12

Ce pensie va încasa de la 1 septembrie un român care a muncit 40 de ani. Suma primită în plus după recalculare

Social
Ce pensie va încasa de la 1 septembrie un român care a muncit 40 de ani. Suma primită în plus după recalculare
Cel puțin 2 milioane de români n vor primi mai nimic

Din 16 august, CNPP a început distribuirea noilor decizii de recalculare, dar specialiștii atrag atenția asupra neregulilor. În acest context s-a aflat și ce pensie va încasa de la 1 septembrie un român care a muncit 40 de ani, inclusiv care este suma primită în plus după recalculare.

CNPP și Poșta Română au început distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor

Deși, inițial, aceste decizii trebuiau trimise din luna mai, autoritățile anunțau că finalizarea dosarelor de pensii era făcută la finalul lunii iunie. Ulterior a mai trebuit o lună de zile, cel puțin, pentru printarea acestora și pregătirea lor spre distribuire.

Poșta Română anunța spre jumătatea lunii în curs că vor începe să trimită către cei aproape 3 milioane de pensionari, vizați de recalculare, deciziile începând cu data de 16 august.

Conform companiei, procesul se va derula până pe 31 august, inclusiv, urmând ca de la 1 septembrie să primească noile sume în baza recalculărilor.

Ce pensie va încasa de la 1 septembrie un român care a muncit 40 de ani

Un prim aspect enunțat de reprezentanții CNPP era faptul că beneficiarii vor trebui să verifice cu atenție documentul, iar în cazul unor nereguli să informeze Casele de Pensii teritoriale și să depună o eventuală cerere de recalculare și contestație.

Dar, deși Ministerul Muncii se lăuda că vor exista majorări importante după recalculare, specialiștii spun că cel puțin 2 milioane de români, fie rămân cu aceleași sume ca și până acum, fie s-ar putea trezi cu pensii mai mici după recalculare.

Așa se face că, în baza documentului trimis către pensionari, s-a aflat ce pensie va încasa de la 1 septembrie un român care a muncit 40 de ani, și are acum o pensie de 3.900 de lei.

Să o luăm ca exemplu pe doamna Maria N., care acum are 60 de ani și a fost în câmpul muncii timp de 40 de ani. În acest context, fără a adăuga grupele de muncă, sporuri, al 13-lea salariu, etc, vom constata că în baza recalculării, doamna Maria N. are calculate punctele de stabilittate la un minim de 1,99.

Aceasta va beneficia, conform formulei de calcul, de o majorare de 25%, în baza unui procent de 56% puncte de contributivitate, și cu o cotizare pe perioada celor 40 de ani de muncă. Vom vedea imedait și care este rezultatul acestui calcul, și care suma primită în plus după recalculare, de doamna Maria N, după 1 septembrie.

Care este suma primită în plus după recalculare, de doamna Maria N

Deja știm care este principiul de calcul stabilit de noua lege a pensiilor și normele de aplicare a formulei. Astfel că, vom aduna cele 56 de puncte de contributivitate cu 11,25, iar rezultatul va fi 67,25, care va fi înmulțit cu 81 de lei, valoarea punctului de referință.

Suma brută finală va fi de 5.450 de lei, din care statul va lua cei 10% impozit, având în vedere că este peste limita de 2000 de lei, și vom rămâne cu 5.200 de lei.

Cu alte cuvinte, conform decizie de recalculare, suma adăugată la vechea pensie de 3.900 de lei, este de 1.300 de lei. Mai trebuie să reamintim că la acest calcul, pensionara noastră nu a avut luate în calcul alte bonusuri, al 13-lea salariu, sau grupe de muncă.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar de Crăciun pentru a avea noroc și împliniri
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Proiectul ambițios al tunelului de 20 de trilioane de dolari prin care s-ar putea ajunge de la New York la Londra într-o oră
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Prinși în fapt! Ei formează cel mai nou cuplu din lumea mondenă. Au fost fotografiați împreună, în ipostaze tandre prin oraș! Avem imaginile!
Unica.ro
Minunea românească. Construcția care îi uimește pe toți. Lucrările sunt în toi
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Cine este Cristela Georgescu, de fapt. S-a aflat ce a făcut soția lui Călin Georgescu
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro