14 iul. 2020 | 08:23

Ce onorariu are, în medie, un avocat de drept civil

Știri generale
Ce onorariu are, în medie, un avocat de drept civil
Ce onorariu are, în medie, un avocat de drept civil.

Dreptul civil este ramura de drept privat ce reglementează raporturile patrimoniale și nepatrimoniale în care subiectele, persoanele fizice sau persoanele juridice, se află pe poziții de egalitate juridică. În România, reglementările în cazuri critice de drept civil sunt incluse în Noul Cod Civil Român.

Ce onorariu are, în medie, un avocat de drept civil

Avocații ne pot oferi consiliere, în funcție de cazul pe care îl avem. Ne pot reprezenta interesele în cadrul instanțelor juridice și autorităților, inclusiv în diverse tipuri de operațiuni (negocieri, contracte, succesiuni etc).

Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor (UNBR) a stabilit un ”Tablou al onorariilor minimale” care să fie aplicat, evitându-se restricționarea concurenței profesionale. Prețurile propuse nu conțin TVA.

Cuantumul onorariilor în materie civilă sau contencios administrativ și fiscal

  • 240 lei pentru asistarea la o mediere sau o negociere în fața unei instituții care nu este parchet, poliție sau instanță.
  • 120 lei pentru redactarea diferitelor documente care sunt necesare pentru înființarea unei firme.
  • 840 lei pentru întocmirea unei cereri de evacuare din imobile folosite sau ocupate fără drept.
  • 240 lei – taxă pentru o cerere de reexaminare sau de scutire de la plata taxei judiciare de timbru.
  • 960 lei pentru întocmirea unei cereri pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept nepatrimonial, cereri ce vizează dreptul de folosință a unui bun închiriat sau arendat.
  • 1200 lei – pentru o acțiune de grănițuire.
O avocată aflată la birou.

Ce onorariu are, în medie, un avocat de drept civil.

Cuantumul onorariilor pentru executări silite

  • 480 – 1200 lei pentru asistență, contestații și cereri de suspendare sau de întoarcere a executării.

Cuantumul onorariilor pentru acțiunile care privesc raporturile de familie

  • 960 lei – cerere divorț fără minori
  • 1680 lei-  cerere divorț cu minori
  • 840 lei cereri divorț care nu sunt accesorii actului de divorț, dar careu drept obiect stabilirea locuinței copilului, exercitarea autorității părintești, stabilirea locuinței contribuției părinților la cheltuielile de creștere și educare a copiilor, dreptul părintelui sau al altor persoane de a avea legături personale cu copilul, locuința familiei.
  • 840 lei pentru tutelă
  • 840 lei – punerea sub interdicție
  • 1200 lei pentru tăgada paternității
  • 1440 lei pentru asistarea sau reprezentarea într-o acțiune de adopție.

Cuantumul onorariilor care vizează acțiunile, cererile sau contestațiile privind procedura insolvenței

  • 480 lei 0 960 lei – cererile sau contestațiile privind procedura insolvenței
  • 600 lei – plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției

Cuantumul onorariilor cu privire la litigiile în muncă și drepturile și obligațiile cu caracter social

  • 960 lei – 1200 lei cererile referitoare la litigiile în muncă și drepturile și obligațiile cu caracter social, precum stabilirea li plata pensiilor sau a ajutorului de șomaj.

În materie penală:

  • 240 lei – contractul direct între avocat și cel reținut sau arestat pentru pregătirea apărării
  • 120 lei – studierea dosarului
  • 120 lei – pentru fiecare fază sau etapă procesuală studiată în plus
  • 360 lei – formularea unui document de sesizare a organelor de urmărire penală, doar în calitate de persoană vătămată.
  • 2% din valoarea pretinsă și nu mai puțin de 840 lei – formularea constituirii de parte civilă.
  • 360 lei – formularea ocazională a unor sesizări, contestații sau cereri
  • 2% din valoarea bunului și nu mai puțin de 1680 lei – asistență juridică și reprezentare în contestații privind măsurile asiguratorii pentru alți subiecți procesuali
  • 1440 lei asistența în fața organelor de urmărire penală
  • 1680 lei – reprezentarea juridică generală
  • 240 lei – formularea unei cereri, excepții, plângeri, a unui memoriu sau a oricărui alt act
  • 120 lei/convocare – participarea la efectuarea actelor de urmărire penală
  • 360 lei/sesizare – asistența în faza de cameră preliminară sau la instanța de drepturi și libertăți
  • Onorariile pentru judecată sunt cuprinse între 120 lei – 1200 lei
  • 360 lei – 1440 lei – acțiunile precum motivarea, formularea unor cereri, asistența sau reprezentarea juridică.

Tabloul onorariilor minimale

Aceste onorarii se mor majora cu 50% în cazul contractelor de asistență juridică solicitate de persoane juridice, societăți fără personalitate juridică ori de persoane fizice autorizate.

Aceste onorarii au fost gândite ca o recomandare, atât pentru avocați cât și pentru clienți. Acest tablou trebuie privit ca un reper.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în a doua zi de Crăciun pentru a-ți merge bine tot anul
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Proiectul ambițios al tunelului de 20 de trilioane de dolari prin care s-ar putea ajunge de la New York la Londra într-o oră
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Prinși în fapt! Ei formează cel mai nou cuplu din lumea mondenă. Au fost fotografiați împreună, în ipostaze tandre prin oraș! Avem imaginile!
Unica.ro
Catastrofă de Crăciun. Sute de mii de oameni și-au pierdut viața
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Statul vrea banii românilor. Cetățenii sunt obligați să plătească. Decizia se aplică în toată țara
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
MILIOANE de PENSIONARI au primit MAJORĂRI! ANUNȚ privind RECALCULAREA PENSIILOR
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro