Ce note au luat Mirel Rădoi și Adrian Mutu la licența Pro. Secretul FRF a fost aflat

Notele lui Mirel Rădoi si Adrian Mutu la Licenta Pro

Selecționerii echipelor naționale ale României au obținut licența Pro și vă spunem ce note au obținut la examen. De menționat este că Mirel Rădoi și Adrian Mutu au mari motive de bucurie.

Ce note au luat Mirel Rădoi și Adrian Mutu la licența Pro

Astfel că selecționerul primei reprezentative a României și cel al naționalei U21 sunt, de câteva zile, posesori ai licenței Pro. Potrivit Playsport, cei doi au obținut note foarte bune și și-au impresionat profesorii. Cu toate că responsabilii din Federația Română de Fotbal au dorit să păstreze o discreție totală în privința notelor celor doi, PlaySport a reușit să afle mediile lor finale.

Mirel Rădoi a obținut nota cea mai mare dintre cei 19 cursanți: 9,61! Adrian Mutu a fost destul de aproape de Mirel Rădoi și a obținut media 9,60. Alături de ei au dat examen și alți colegi de generație, precum: Florin Bratu, Dorin Goian sau Marius Măldărășanu. Iar între cei 19 ”elevi” și-a făcut loc și o femeie.

Iată lista completă a persoanelor care au susținut examen pentru Licența PRO:

  • Mirel Rădoi
  • Adrian Mutu
  • Nicolae Constantin
  • Octavian Chihaia
  • Marius Măldărășanu
  • Dorin Goian
  • Florin Bratu
  • Nicolae Grigore
  • Costin Curelea
  • Laszlo Balint
  • Cristian Todea
  • Dinu Todoran
  • Valentin Negru
  • Nicolae Croitoru
  • Daniel Sima
  • Andrei Erimia
  • Irina Giurgiu
  • Dumitru Suciu

Printre lectorii ce au ținut cursuri la licența PRO se află Cosmin Contra, fost selecționer al României, Cesare Prandelli, antrenor AC Fiorentina, Massimo Lucceshi, antrenor UEFA. De menționat este că nota fiecărui cursant o să fie compusă din media notelor obținute de fiecare cursant la următoarele evaluări: rapoarte tutorial, vizită studiu, test cunoștințe tip grilă și lucrare de licență.

Examenul pentru licența Pro nu este chiar atât de ușor de luat. Chiar și așa în 2019, la examenul practic, Mirel Rădoi, selecționerul României U21 la acea vreme, a luat nota maximă, 10! Irina Giurgiu, singura femeie dintre cei 19 cursanți, și-a impresionat colegii de breaslă, dar colegii ei i-au dat încredere, deși până atunci îi văzuse doar la televizor.

”Într-adevăr, aici la licența PRO a fost ceva neașteptat. Nu-mi venea să cred că am ajuns atât de de parte și am colegi celebri lângă mine. La început a fost mai grea acomodarea, pentru că aveam lângă mine colegi pe care îi văzusem doar la televizor. Mă gândeam că probabil nu mă vor accepta în grup sau vor face comentarii la adresa mea, dar nu a fost așa. Chiar am avut un grup foarte unit la licența PRO”, declara Irina Giurgiu, în exclusivitate pentru PlaySport.

Adesea Rădoi și Mutu au fost puși la zid de colegii de breaslă pentru că antrenează echipe importante, dar nu sunt absolvenți ai cursurilor Pro. De altfel, Mirel Rădoi și-a făcut debutul la FCSB ca antrenor principal, cu toate că nu avea acest drept. Era în urmă cu 5 ani, iar oficialii roș-albaștrilor l-au înregistrat atunci pe Rădoi ca ”director sportiv”, antrenor principal în acte fiind Massimo Pedrazzini.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI