Elena Marin, fosta Faimoasă de la Survivor România 2021 a fost acuzată că de multe ori chiar că joacă rolul de victimă, iar de aici au pornit foarte multe tensiuni în competiție.
Elena Marin a spus acum cum au stat lucrurile, de fapt, și de la ce anume ar fi pornit toate certurile. Ea a spus că nu a fost de acord cu strategiile colegilor, motiv pentru care le-a atras antipatia asupra sa.
”Nu am avut niciun fel de strategie, deși mi s-au propus, dar nu am vrut să iau parte la ele. Prima mi-a fost propusă chiar de Zanni, până să ne certăm, prin care dorea să fim un mic grup care să îl votăm pe Jador, să îl scoatem din competiție. Nu am fost de acord cu acest lucru, probabil și de aici au plecat certurile noastre. De câte ori mi s-a propus o strategie, nu am fost de acord.
Am văzut că s-au speculat tot felul de lucruri, inclusiv că am sunat-o pe Elena Ionescu, pentru a-mi construi o strategie. Este adevărat că am sunat-o, dar nu pentru acest lucru.
Munceam foarte mult, nu mă uitasem la „Survivor, nu știam multe lucruri legate de această emisiune, nici despre trasee, despre cum anume se desfășoară lucrurile. Fiind apropiată de ea, mi-am permis să o sun și să o rog să îmi spună la ce să mă aștept. Nu mi-a dat niciun sfat strategic, m-a liniștit, mi-a spus să fiu puternică, autentică”, a spus Elena Marin pentru viva.ro.
Deoarece și-a arătat vulnerabilitatea prin faptul că a plâns des în competiție, Elena Marin a fost catalogată ca pozând în victimă. Vedeta a spus cum au stat, de fapt, lucrurile.
”În momentul în care am acceptat această provocare, viața mea nu era tocmai roz. Treceam printr-o perioadă grea. Când am ajuns acolo, inițial am încercat să îmi ascund atât frustrările, cât și sensibilitățile, temerile, dar nu am putut face acest lucru mult timp.
Fiecare lucru greșit pe care eu îl credeam despre mine îmi era activat de către alte persoane. Când ești departe de familie, de cei dragi și îți dai seama că ești singur cu 11 oameni cu caractere diferite și care acționează diferit, când vezi că există răutate gratuită, nu știi efectiv încotro să o iei. Vrei să fugi, dar nu ai unde”, a spus Elena Marin.