Ideea potrivit căreia ÎPS Teodosie va oficia o a doua slujbă de Înviere în noaptea de 26 spre 27 mai a făcut rumoare. Motivând că nu toți credincioșii au putut participa, în aprilie, „în comuniune deplină cu clerul la această slujbă“, Înalt Preasfinţitul a găsit soluția. În realitate, miercuri este Odovania. Ce înseamnă și ce sărbătoresc creștinii în această zi, în cele ce urmează.
Noaptea de 26 spre 27 mai nu a fost aleasă întâmplător de Arhiepiscopul Tomisului pentru a ceea ce se poate numi o a doua slujbă de Înviere, deoarece în ziua de miercuri are loc încheierea praznicului Învierii Domnului, când rânduiala slujbei prevede același început ca în noaptea Învierii.
„Vrem să fie în noaptea aceasta, când slujba este aşa cum scrie în carte, nu am inventat-o eu. Vreau să simţiţi că aţi avut parte de Înviere şi de Lumina Învierii. Este Lumina primită în Sâmbăta Mare de la Ierusalim.
Iată, la sfârşitul sărbătorii Învierii nu se face altă slujbă decât cea care este prevăzută în carte, cum ne-a trimis şi Patriarhia la timpul cuvenit, cum se fac slujbele pe tot anul. Să ne ajute Dumnezeu să simţim fiorul Învierii lui Hristos pentru că Învierea ţine 40 de zile, chiar şi joi este Învierea Domnului“, a declarat Înalt Preasfinţitul Teodosie.
Odovania sau încheierea unei sărbători, reprezintă, potrivit wikipedia.org, „ultima zi în care aceasta mai este prăznuită în Biserică în cursul unui an liturgic. Cel mai adesea, ea vine să încheie o perioadă de prăznuire prelungită. În ziua în care se face odovania unui praznic, se slujesc din nou majoritatea cântărilor și rugăciunilor liturgice specifice sărbătorii respective“.
Anul acesta, ca urmare a instituirii stării de urgență în contextul pandemiei de noul coronavirus, slujba de Înviere a fost oficiată fără enoriași, care au urmărit mesajul venind de la Domnul în fața televizorului.