Dan Bordeianu arată foarte bine, deși nu mai apare la tv. El este însă un actor foarte apreciat, dar în ultimul timp a lăsat în urmă lumina reflectoarelor, concentrându-se mai mult pe familie.
De mai mulți ani, acesta a decis să apară la tv tot mai rar, fiind o prezență extrem de discretă în showbiz. Amintim că Dan Bordeianu a intrat în atenția publicului larg când a apărut în telenovela ”Numai Iubirea”. El a interpretat rolul principal alături de Adela Popescu, care, la scurt timp, i-a devenit și iubită. Cei doi au fost un cuplu mai mulți ani, iar în paralel au jucat și în telenovele, unde au interpretat rolurile principale
Deși multă lume se aștepta ca cei doi să facă pasul cel mare, iată că cei doi s-au despărțit. Nu s-au mai împăcat însă, deși, la fel, unii dintre fani așteptau acest lucru.
Anii au trecut însă, iar cei doi și-au refăcut viața personală. Adela Popescu s-a căsătorit cu Radu Vâlcan, au doi copii, iar Adela Popescu este însărcinată cu cel de-al treilea copil. În ceea ce-l privește pe Dan Bordeianu, el s-a căsătorit cu Teodora, o femeie frumoasă, care l-a făcut și tată de fată. Dan Bordeianu duce o viață boemă, departe de agitația din București. Pe pagina de Facebook a actorului se poate vedea că acesta adoră să gătească și să călătorească. El postează adesea imagini cu mâncarea pe care o prepară, spre apreciera fanilor săi.
Odată cu pandemia de coronavirus, Dan Bordeianu s-a mutat într-o casă primită moștenire de la tatăl său, în comuna Brănești, județul Ilfov. După moartea tatălui acestuia, mama și sora lui au vrut să vândă proprietatea, dar Dan Bordeianu a hotărât să o restaureze și să locuiască în ea.
”Îmi place casa noastră de la Brăneşti. A fost iniţial construită de tata, între 1980 şi 1990. Încet, piatră cu piatră. Tata s-a stins în 1997, dar eu am refuzat să o vindem, chiar dacă sora mea şi mama parcă asta voiau. Simţeam că rămăsesem bărbatul din familie, că trebuia să am grijă de ele, dar nu am vrut să vând. Cu banii de student am început să renovez casa, iar când lucram în televiziune, chiar mi-a mers mai bine şi am putut să o pun la punct. Apoi am hotărât să mă mut în ea, am mărit-o treptat, m-am jucat cu arhitectura, cu designul, iar azi încă tot nu mă satur să mă uit în jur şi să mă minunez. Îmi place. Sunt foarte norocos”, a declarat Dan Bordeianu, în urmă cu ceva timp, pentru Viva.