Prințul Charles și Prințesa Diana au avut o relație tumultoasă și presărată cu multă suferință, singurul motiv de bucurie pentru cea numită și „Prințesa Inimilor“ fiind cei doi copii ai cuplului: Harry si William. Cum s-au cunoscut Prințul și Prințesa de Wales și cine a fost cea de care s-a îndrăgostit prima dată Charles, aflați în rândurile de mai jos.
Prințul Charles și Prințesa Diana s-au cunoscut când ea avea fragada vârstă de 16 ani, iar el trăia o poveste de dragoste cu sora ei – Lady Sarah Spencer, într-un timp în care prințul era presat să-și găsească o soție. Relația lor nu a fost, însă, una de durată.
„Sarah a fost dezarmant de sinceră cu privire la iubitul ei şi a declarat că nu se va căsători cu Charles «chiar de ar fi gunoier sau regele Angliei“, povestea un ziarist de la Mirror.
Prințul Charles și regretata Prințesă Diana s-au regăsit când ea a împlinit vârsta de 19 ani și cu toate că, inițial, tânărul se simțea atras de ea, faptul că relația lor s-a consumat atât de repede l-a făcut să nu mai fie atât de interesat de iubita sa. Totuși, acesta a cerut-o de soție pe Diana după doar 12 întâlniri.
Viitoarea noră a reginei Elisabeta a crezut că totul este o glumă și a început să râdă.
În înregistrările cu biograful Andrew Morton, Prințesa Diana avea să mărturisească faptul că ea și partenerul ei nu au avut niciodată o relație stabilă. Nici după ce s-au logodit, lucrurile nu au intrat pe un făgaș normal.
La doar două zile după ce Charles i-a pus inelul pe deget, Diana a plecat cu mama ei în Australia, iar în perioada ce a urmat, ea nu a păstrat legătura cu moștenitorul tronului britanic.
„L-am căutat, dar el nu m-a sunat niciodată. Era plecat și nu mă mai căuta înapoi“, a dezvăluit ea pentru Morton.
Tot în romanul despre viața sa, cea numită și „Prințesa Inimilor“ a recunoscut că, în ziua de după nuntă, ea și proaspătul ei soț nu și-au vorbit deloc.
„Stăteam lângă el la micul dejun, dar nici unul dintre noi nu a vorbit. Eram dărâmați. Ne simțeam epuizați după tot ce se întâmplase“, a spus Diana, potrivit biografiei „Diana: Her True Story In Her Own Words“.