Iată ce au facut actorii și întreaga echipă de filmare, înainte ca Alec Baldwin s-o împuște mortal pe colega de platou. Noi dezvăluiri ies la iveală în cazul care a șocat lumea.
Înainte cu câteva ore ca Halyna Hutchins să fie ucisă, membrii echipei de filmare de la ”Rust” ar fi folosit arme cu muniție reală într-un joc ce poartă denumirea ”plinking”.
Informația aceasta a fost livrată pentru CNN de către fondatoarea și CEO-ul The Wrap, Sharon Waxman, citând surse apropiate incidentului.
Una dintre armele folosite a ajuns apoi la actorul Alec Baldwin, care a tras focurile care au ucis-o pe Hutchins, în vârstă de 42 de ani, și l-au rănit pe regizorul Joel Souza, conform The Wrap.
„Există acest joc în care se implică uneori membrii echipelor, se numește „plinking”. Practic, se duc pe câmp și împușcă în cutii de bere. Se folosește muniție reală. Am aflat că asta s-a întâmplat în dimineața zilei în care Halyna Hutchins a fost ucisă”, a spus Waxman.
Waxman a declarat pentru CNN că „plinking” este destul de comun atunci când există pauze între filmări, însă CNN nu a putut confirma informațiile The Wrap.
Când producătorilor „Rust” li s-a cerut să comenenteze informația, ei au reluat declarația anterioară care a fost trimisă tuturor instituțiilor de presă.
„Siguranța distribuției și a echipei noastre este prioritatea principală a Rust Productions și a tuturor celor asociați cu compania. Deși nu am fost informați cu privire la vreo reclamație oficială privind siguranța armelor sau a recuzitei de pe platoul de filmare, vom efectua o revizuire internă a procedurilor noastre. Între timp, producția este oprită.
Vom continua să cooperăm cu autoritățile din Santa Fe în investigația desfășurată și vom oferi consiliere psihologică pentru toată echipa în această perioadă tragică.”
Amintim că incidentul a avut loc joi la Bonanza Creek Ranch din Santa Fe, New Mexico. Souza, cel care a fost rănit la umăr, le-a spus anchetatorilor că arma de recuzită a explodat în timp ce Baldwin exersa tragerea cu pistolul, potrivit unei declarații pe propria răspundere.
Potrivit anchetei, Souza a afirmat că trei persoane manipulaseră armele de foc pentru filmare, ele fiind verificate de armurier și asistentul de regie, iar după care au fost date actorului care le-a folosit.