Cazul actorului Alec Baldwin a șocat întreaga lume, după ce acesta a împușcat-o pe Halyna Hutchins, director de imagine, și pe Joel Souza, regizor, în mod accidental, pe platoul de filmare. Cei trei filmau o scenă de acțiune, care a implicat folosirea de arme de recuzită, atunci când s-a produs tragedia. În timp ce ancheta este în desfășurare, noi detalii ies la iveală. Se pare că arma folosită de Alec Baldwin avea muniție reală, deși gloanțele ar fi trebuit să fie oarbe, astfel încât să se păstreze doar efectul luminos și sonor al celor adevărate.
Polițiștii americani au oferit noi detalii despre arma pe care Alec Baldwin a folosit-o în timpul filmărilor pentru „Rust”. Din păcate, informațiile din anchetă, citate de presa internațională, arată că arma folosită de actor era una de recuzită, care ar fi trebuit să fie complet nepericuloasă, însă anchetatorii au stabilit că aceasta conținea în interior muniție reală. Din această cauză, accidentul de pe platourile de filmare a dus la împușcarea mortală a directoarei de imagine și la rănirea regizorului producției.
Halyna Hutchins, 42 de ani, director de imagine, și Joel Souza, 48 de ani, regizor, au fost împușcați când o armă de recuzită a fost descărcată de Alec Baldwin, 63 de ani, producător și actor, a anunțat biroul șerifului din districtul Santa Fe.
Regizorul secund i-a oferit lui Alec Baldwin arma, care se pare că avea în componență muniție letală. Conform publicației Variety, care citează un email transmis de către Alianța lucrătorilor pe scenele teatrale (Alliance of Theatrical Stage Employees), pistolul primit de actor era încărcat cu un singur glonț letal. Ancheta urmează să stabilească și modul în care a ajuns o armă de recuzită să conțină muniție letală, în locul gloanțelor oarbe.
În mod normal, gloanțele oarbe conțin o pulbere asemănătoare muniției reale, însă în locul vârfului solid din metal, acestea au ceară sau vată, care, în mod normal, asigură obturarea necesară pentru efectul pirotehnic, însă nu pot provoca leziuni de la distanță. Cu toate acestea se păstrează efectul sonor și vizual.
În mod spectaculos, actorul interpretează în producția pe care tocmai o filma, rolul de bunic al unui adolescent de 13 ani, condamnat la moarte prin spânzurare după ce a omorât accidental pe cineva. Pe de altă parte, conform publicațiilor Los Angeles Times şi Deadline Hollywood, declarațiile mai multor membri ai echipei de filmare și ale altor persoane apropiate producției acuză nereguli din timpul filmărilor.
Am vorbit despre toate, de la întârzierea salariilor timp de trei săptămâni la faptul că ne-au lăsat fără camere la hotel, deși le cerusem în contract, la lipsa măsurilor de siguranță împotriva COVID. Pe deasupra (le-am reproșat) lipsa regulilor de siguranță în ceea ce privește folosirea armelor de foc! Lipsa măsurilor de siguranță pe platou. Punct!, a scris unul dintre membrii echipei de filmare pe o pagină privată de Facebook.