Ce apartament de fițe a primit Mihai Trăistariu, la malul mării. Ce are în casă performerul de la Eurovision

Ce apartament de fițe a primit Mihai Trăistariu, la malul mării. Ce are în casă performerul de la Eurovision
Ce apartament de fițe a primit Mihai Trăistariu, la malul mării

Mihai Trăistariu, performerul de la Eurovision, cu celebra piesă ”Tornero”, a strâns un sac de bani din muzică, în perioada sa de glorie. Mai nou, artistul s-a mutat într-un apartament de fițe, la malul mării.

Ce apartament de fițe a primit Mihai Trăistariu, la malul mării

Mihai Trăistariu (39 de ani), fostul component al trupei Valahia, a devenit celebru în urma participării la Eurovision, cu piesa ”Tornero”. A câștigat titlul de ”Cea mai bună voce din România” de trei ori în primii ani ai carierei sale: în 1999, 2000 și 2006. Tot în primii ani petrecuți numai pe scenă, Trăistariu a pus ban pe ban, ajungând acum să strângă suficienți bani din muzică pentru a-și achiziționa un apartament de fițe, la malul mării.

Este cunoscut faptul că un apartament, și la mare, este costisitor, dar, econom din fire, după cum s-a prezentat pe micile ecrane în ultima vreme, a reușit să ”rupă de colo și de colo”, pentru a-și cumpăra ”acoperișul” dorit. Cântărețul și-a postat, pe pagina de Facebook, mai multe fotografii din interior.

Dormitorul, scos din filmele SF

Pentru sufragerie a ales două fotolii și o canapea, unde va sta cu prietenii la vorbă, iar în bucătărie are un dulap imprimat cu armăsari. De departe, impresionant este dormitorul, fiind plin de lumici, ca în filmele SF. Artistul a explicat, la Antena Stars, că nu a cumpărat acest apartament, ci că l-a primit la schimb cu terenul viran pe care îl deținea, lângă Năvodari.

Scandal la Eurovision 2019

Amintim că Eurovision 2019 a fost un eveniment marcat de atitudinea lui Mihai Trăistariu. Artistul a acuzat organizatorii de subiectivitate. Cântărețul s-a înscris în preselecții cu piesa ”Baya” și se calificase în semifinalele competiției.

Ce apartament de fițe a primit Mihai Trăistariu, la malul mării. Ce are în casă performerul de la Eurovision
Dormitorul lui Mihai Trăistariu

„În urma unei evaluări complete a Concursului Eurovision România 2019, organizat de TVR, am decis să mă retrag din competiție. Pentru că, în acest moment, nu mai am încredere în obiectivitatea organizatorilor concursului Eurovision România, dată fiind situația neclară, din start, în ceea ce privește concurenții înscriși – cei care au trecut preselecțiile și cei care au fost FAVORIZAȚI ulterior – am decis să mă retrag”, a scris Trăistariu pe rețelele de socializare.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI