05 oct. 2021 | 15:12

Ce afacere a încercat să își deschidă Stela Halichidis, managerul demis de la spitalul din Contanța

News
Ce afacere a încercat să își deschidă Stela Halichidis, managerul demis de la spitalul din Contanța
Fostul manager demis după drama de la spitalul din Constanța

Pe 1 octombrie un nou incendiu avea loc la Constanța, tot la o secție ATI a spitalului din localitate. În urma acestuia șapte pacienți internați cu covid decedau, iar managerul spitalului, Stela Halichidis era demisă ca și consecință. Dar, conform unor surse, se pare că nu este prima dată când Stela Halichidis a avut probleme cu autoritățile, de data asta fiind vorba de un litigiu imobiliar.

Stela Halichidis, litigii imobiliare în Constanța

Conform presei locale, fostul manager de la spitalul constănțean, Stela Halichidis, ar fi avut probleme cu autoritățile locale, cu care astăzi se află încă în proces. Cadru universitar la acel moment, Stela Halichidis decide ca împreună cu soțul său să se implice în câteva afaceri imobiliare în Constanța.

Așa se face că, prin firma deținută de soț, depune un proiect imobiliar pentru construcția unei locații, mai exact un hostel pe strada Ion Lahovari din Constanța. Deși în primă fază i se dă acceptul, locuitorii din zonă decid să contracareze proiectul motivând că nu există niciu spațiu verde în proiectul arhitectural depus de Stela Halichidis.

Autoritatea locală, deși elibera certificatul de urbanism în 2016, ulterior ia decizia de a-l suspenda, după ce s-au depus reclamațiile locuitorilor din zona străzii unde se dorea construirea locației. Între timp, fostul manager din Constanța și soțul acesteia, au reușit construirea hostelului, dar în 2018 autoritățile locale, așa cum spuneam, decid anularea licenței de construcție. Ca urmare a acestei decizii Stela Halichidis depune plângere la tribunalul din localitate, și conform surselor, se judecă și astăzi pe această temă.

”Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul, Primarul Municipiului Constanţa, în contradictoriu cu pârâtul, Halchidichis Gabriel Mihai, având ca obiect autorizare desfiinţare lucrări.

Obligă pârâtul la desfiinţarea lucrărilor de construcţie efectuate fără autorizaţie de construire şi individualizate în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr.58382/14.04.2016.”, sespune în decizia ulterioară luată de autoritățile locale.

Fostul manager demis după drama de la spitalul din Constanța

Bilanțul tragediei de la spitalul unde aceasta a fost manager, este de șapte persoane decedate. Ca urmare a acestui lucru, ministrul interimar de la sănătate lua decizia de demitere a managerului Stela Halichidis, decizia fiind anunțată și de municipaliteatea orașului Constanța. Ulterior demiterii Stela Halichidis a dat o declarație în presa locală, în care spune că regretă decizia de a renunța la o carieră universitară pentru funcția de manager al spitalului.

Eu nu mă simt bine, nu știu nimic. Nu sunt la spital în momentul asta, nu știu ce s-a întâmplat. Este ancheta în desfășurare și vedem apoi ce e de facut. Mi-am sacrificat cariera universitară, mi-am sacrificat-o pentru cea managerială.

Aștept rezultatele anchetei. Eu consider că am făcut totul. Eu când va trebui să prezint documente, le voi prezenta. Toate au fost verificate. Am făcut tot ce a depins de mine. Cred că nu am greșit cu nimic. O să le spun pe toate cum au fost, exact cum au fost”, a declarat Stela Halichidis, managerul demis

Parteneri
Se schimbă regulile de călătorie în Marea Britanie. Cum vei intra de anul acesta în Anglia
Redactia.ro
Cum a murit, de fapt, Traian, cuceritorul Daciei. Cenușa lui a fost împrăștiată într-un loc important pentru români
Click.ro
O femeie, fost ofițer de penitenciar, a fost condamnată la 15 luni de închisoare, după ce a fost filmată făcând sex cu un deținut
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cum și-a amenajat Maurice Munteanu apartamentul de 117.000 de euro din București. Imaginile s-au viralizat pe internet! Wow, ce decor!
Unica.ro
Salată cu ton și ardei copți. Deliciu cu puține calorii
EVZ.ro
Bănel Nicoliță, surprins de ziua lui de naștere! Cine l-a așteptat acasă, la miezul nopții
Spynews
Călin Georgescu a primit lovitura finală. S-a emis decizia completă a Curții de Apel București
Capital.ro
Cum arată și cât te costă să dormi în casa lui Tudor Chirilă, la Porumbacu de Sus. Imaginile sunt idilice: iubita lui a pus murături pentru turiști, el face tabere de creație, iar copiii se bucură de natură
Avantaje
SE SCHIMBĂ TOT în legea pensiilor! ANUNȚ OFICIAL
Mediaflux
Marian Drăgulescu se căsătorește! Fostul sportiv a anunțat data la care va avea loc marele eveniment 
Spynews.ro
Zodiile care vor avea 5 ani plini de noroc, începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă a lor: succes uriaș, mai ales financiar, călătorii în străinătate
Realitatea.net
Motivul pentru care Cuza de la Noaptea Târziu a refuzat să își viziteze părinții timp de 2 ani. Ce s-a întâmplat
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro