Laurențiu Duță este unul dintre cei mai apreciați artiști din România și membru al trupei 3 Sud Est. De asemenea, este unul dintre puținii cântăreți care nu au părăsit orașul natal pentru a se muta în București, însă de ce?
Dorian Popa, Simona Halep și Gică Hagi sunt doar câțiva dintre constănțenii de succes care au ales să se mute în Capitală. Au plecat din orașul natal pentru mai multe oportunități, însă pentru Laurențiu Duță a ales să rămână acasă.
„Am încercat prin 1998 cu 3 Sud Est, în primul an, să ne stabilim în București, și nu ne-a ieșit. Apoi am mai încercat o dată cu un apartament pe care l-am cumpărat în București, acum câțiva ani, pe care l-am vândut pentru că stăteam prea puțin în el. Cred că și ideea de a fi mai aproape de familie, e și marea care e fascinantă. Plus că vara este foarte mișto, toată lumea vine la mare ca eu să plec?
Dacă aș fi fost în București, probabil că ar fi fost mai multe oportunități de business în zona asta a mea, de ceea ce fac eu, dar am preferat să fiu acolo mai low profile, așa. Dacă ai ceva de spus în muzică poți să spui de la orice distanță. Sunt totuși aproape. E Autostrada Soarelui, în 2 ore și un pic la București”, a declarat artistul pentru EGO.ro.
Chiar dacă nu sunt mereu împreună, trupa a reușit să scoată hit-uri mereu și de la distanță. Laurențiu Duță face muzică de 30 de ani, iar de 25 de ani alături de membrii trupei. Toate proiectele la care lucrează sunt concepute în casa părintească, acolo unde a construit o cameră specială pentru înregistrări.
„Studioul meu principal este în casă. Dacă vreau mixajul final îl fac în spatele casei părinților mei, unde a mai rămas doar tata. Am acolo o anexă și fac mixul final. Am o cameră bine antifonată și aud mai bine detaliile. Nu îi deranjez nici pe vecini, că am antifonat”, a mai spus artistul.
3 Sud Est a scos recent o melodie care este derulată la radio, pe nume „De-ar vorbi inima”. Următorul proiect al trupei se va lansa în toamnă, prin octombrie-noiembrie, a precizat artistul.