Ce a spus psihiatrul criminalului din Bascov după ce și-a omorât toată familia. Reacție uluitoare

Ce a spus psihiatrul criminalului din Bascov după ce și-a omorât toată familia. Reacție uluitoare
Masacru în Bascov: criminalul a ajuns la psihiatru. Ce spune specialistul despre el?

Psihiatrul criminalului din Bascov vine cu detalii despre bărbatul care a șocat pe toată lumea cu acțiunile sale. Specialistul a vorbit cu individul care și-a ucis întreaga familie. Cazul încă naște controverse și multe semne de întrebare. ,,Acest caz era foarte bine monitorizat, pentru că familia era tot timpul alături de el. El era un om foarte pașnic, m-am uitat în fișă, l-am interpretat de la început ca fiind un om slab”, a spus expertul.

Criminalul din Bascov a ajuns la psihiatru: ce susține specialistul despre bărbat?

Atacatorul de la Bascov a ajuns pe mâna autorităților, iar la scurt timp a fost evaluat de către un psihiatru. Specialistul a susținut că pacientul său nu a fost niciodată violent. În timpul acesta, medicii legiști au finalizat autopsia celor cinci cadavre lăsate în urmă de individ.

Cazul naște în continuare controverse și semne de întrebare. Expertul a dezvăluit că familia era tot timpul alături de bărbat, iar cel din urmă era un om pașnic. Chiar și psihiatrul s-a mirat de faptul că nimeni nu a reacționat, mai cu seamă că în timpul masacrului în locuință erau prezenți mai mulți adulți.

,,Acest caz era foarte bine monitorizat, pentru că familia era tot timpul alături de el. El era un om foarte pașnic, m-am uitat în fișă, l-am interpretat de la început ca fiind un om slab, un om astenic și anxios, temător.

Ceea ce colegul meu descria ca posibilitate heterosuicid altruist este una dintre variante. Ferească Dumnezeu, sigur că te gândești la orice, te gândești și la faptul că acești oameni sunt foarte ușor de manipulat.

Foarte ciudat, cum să poți tu, în două case, în același timp, să faci astfel de nenorociri și nimeni să nu reacționeze, fiind vorba de mulți adulți. El trebuie foarte bine investigat. Toți suntem imprevizibil, cu atât mai mult o minte tulburată este imprevizibilă”, a declarat psihiatrul la antena3.ro.

Masacru într-o casă din Bascov

Un bărbat cunoscut cu afecțiuni psihice și-a ucis 5 membri ai familiei printre care și un copil de 5 ani. După ce și-a revenit din șoc, bărbatul de 52 de ani a mărturisit anchetatorilor că a premeditat crima, dar nu a oferit alte detalii.

Alarma a fost dată prin apel la 112 de un alt membru al familiei care ar fi făcut descoperirea macabră în momentul în care s-a întors acasă.

Polițiștii ajunși la fața locului au confirmat că victimele decedate prezentau mai multe plăgi prin înjunghiere la nivelul corpului. Inculpatul a fost găsit de oamenii legii în grădina din spatele casei.