Nadia Comăneci obținea, acum 45 de ani, prima notă de 10 din istoria gimnasticii la Jocurile Olimpice de la Montreal. Pe 18 iulie 1976, sala Forum din metropola canadiană era martora unui moment istoric. Unul care a intrat în memoria tuturor și prin faimoasa eroare a tabelei de marcaj ce nu fusese programată să indice o notă de 10. Cei 45 de ani scurși de atunci au fost omagiați într-un mod inedit.
Nadia Comăneci își termina exercițiul la paralele inegale și ridica brațele. Spectatorii din sala Forum din Montreal au așteptat cu sufletul la gură verdictul arbitrilor. După câteva minute lungi cât o noapte polară, tabela de marcaj a indicat o nota ireală, 1.00. După câteva secunde de uluială, toți înțeleg: era vorba, de fapt, de nota 10.00. Prima notă a perfecțiunii din istoria Jocurilor Olimpice. Nici măcar organizatorii nu se așteptaseră la așa ceva, atunci, în 18 iulie 1976. Și nu programaseră tabela pentru a arăta un 10, așa că improvizaseră pe moment soluția cu 1.00.
Au urmat încă 7 note maxime pentru cea care avea, ulterior, să fie supranumită „Zeița de la Montreal”. În toată cariera Nadia Comăneci a adunat 5 medalii de euro olimpice, 3 de argint și una de bronz. A rămas cel mai titrat sportiv român la Jocurile Olimpice.
Un gust de istorie, la 45 de ani de la prima mea medalie olimpică, la Montreal 1976. Adaug la colecție această mașină istorică, un GMP pick-up în ediție limitată, cu logoul Montreal, care a sosit din Canada pentru celebrarea aniversării a primului 10 perfect”, a scris Nadia pe Instagram.
Pentru a marca acest moment, 4 creativi români – designerul Irina Schrotter, arhitectul Vlad Ţenu, artistul vizual Andrei Cozlac şi IT-istul Andrei Dănilă – au lansat primul colier NFT dedicat unui mare sportiv al lumii. Este vorba de o formă nouă de artă virtuală, ce câștigă tot mai mult teren. Lucrările NFT (Non Fungible Token) sunt opere cărora le este garantată unicitatea, ele neputând fi reproduse. Cei 4 artiști non-conformiști au realizat un colier făcut din 10 piese. Fiecare dintre piese reproduce câte o mișcare de-ale marii sportive la diferite aparate din gimnastică. Cele zece mişcări, devenite elementele colierului NFT, unele botezate chiar „Comăneci”, au fost selectate de marea sportivă împreună cu cei patru autori care au realizat colierul virtual.
Darul oferit Nadiei a fost însoțit și de 6 replici ale colierului ce sunt scoase la licitație pe platforma OpenSea.io. Ele, împreună cu cel inițial, sugerează cele 7 note de 10 obținute de Nadia Comăneci la Olimpiada de acum 45 de ani. Este pentru prima dată în istorie când un sportiv de clasă mondială primește în semn de omagiu o lucrare de artă NFT.
Salutări de departe, din Oklahoma! Cu regretul că nu mă aflu la Iaşi, alături de cei patru creativi ai Romanian Creative Week, Irina, Vlad şi cei doi Andrei, mă bucur să văd că performanţele mele de acum 45 de ani inspiră generaţia tânără în continuare. Mi-a plăcut ideea unui nou pionerat, de această dată la răscrucea dintre performanţa sportivă şi tehnologie. Pe 18 iulie, se împlinesc 45 de ani de la prima notă istorică de 10, obţinută la paralele, iar colierul virtual, The Perfect 1.0, cu povestea din jurul lui, este o dovadă că excelenţa este posibilă. Aştept cu drag ca aceste NFT să fie lansate, pe platforma OpenSea și să sărbătorim împreună o nouă poveste de succes. Vă îmbrăţişez!”, a fost mesajul trimis de Nadia Comăneci celor care i-au oferit neobișnuitul cadou, conform adevarul.ro.