Simona Florescu Dichiseanu e decisă să continue tradiția artistică în familia sa. Vedeta spune că „Anastasia e bucățică ruptă din Dichi al nostru”. Simona Dichiseanu Florescu, cea care i-a stat alături îndrăgitului actor Ion Dichiseanu mulți ani, reușește să surprindă încă multă lume cu talentul ei muzical chiar și la cei 53 de ani ai săi. Mai mult, din această vară, în spectacolele susținute pe litoralul românesc, Simona are o nouă parteneră. Pe nimeni alta decât fiica ei și a lui Ion Dichiseanu, Ioana.
„Cred că am surprins multă lume cu duetul nostru.”, decalră în exclsivitatate pentru Impact. Simona Florescu mai spune că împreună cu Ioana a realizat o piesă latino, dar lucrează deja amândouă la repertoriu. „Ne înțelegem foarte bine și vom avea un cuvânt de spus!”, a precizat ea pentru IMPACT.RO. Pe scurt, Simona Florescu Dichiseanu a devenit o prezență constantă a showurilor estivale.
„Vara aceasta sunt pentru al șaptelea an consecutiv pe litoral. A devenit o obișnuință. Dar am avut parte și de o mare supriză, fiica mea, Ioana. Inclusiv alte persoane mi-au confirmat talentul ei, pe care ca mamă, însă, il întuiam.
Fiindcă Ioana a luat multe, foarte multe de la tatăl ei, dar îmi place să cred că eu i-am transmis vocea superbă pe care o are.
Iar când patroana locului de aici a auzit-o cântând, i-a spus, aproape fără să se gândească, că o trece pe afișul spectacolului, lucru total neobișnuit”, a adăugat ea.
Pe de altă parte, Simona și Ioana Dichiseanu au de fiecare dată parte de o companie cu totul ieșită de comun. E vorba despre fiica Ioanei, Anastasia.
„Nepoata lui Dichi, Anastasia, e o minune de copil la cei cinci ani și 10 luni ai săi. Ea e corpul nostru de balet, cum o alintăm noi!
Deja face parte din spectacol, ce mai tura-vura. Și să știți că se supără dacă nu o prezint și ea, la final, publicului. Într-o seară am uitat să fac acest lucru.
Și micuța mă tot strângea de mâna și-mi șoptea Zi Bubu și de Anastasia, zi!, dar, ca un făcut, nu am auzit-o. Câteva zile a fost supărată pe mine!”, adaugă cu umor fericita bunică.
Simona Florescu Dichiseanu ne-a trimis chiar și o înregistrare video în care „fetele lui Ion Dichiseanu”, ca să le numim cu un titlul generic, erau sub lumina reflectoarelor, pe aceeași scenă.
De remarcat și amănuntul conform căruia nu doar Simona Florescu Dichiseanu și-a încurajat fiica să cânte:
„Adrian, ginerele meu, a fost și el total de acord cu propunerea ca Ioana să cânte. Mai mult, el a venit cu ideea ca ea să cânte muzică fado.
Și așa a început totul. Ioana, vreau să vă spun, că a fost deja remarcată de un profesor de portugheză, care i-a scris pe rețelele sociale și a încurajat-o pentru maniera în care pronunță cuvintele în limba lusitană, dar și pentru interpretarea ei!”.
Însă Simona Florescu Dichiseanu e entuziasmată și de dorința nepoțelei sale de a deveni o mică artistă.
„Există o a treia generație de artiști în familia noastră. Nici nu era greu de imaginat asta, în condițiile în care Anastasia e bucățică ruptă din Dichi al nostru.
Așa cum era el, marele actor Ion Dichiseanu, gata oricând nu doar să joace pe scenă, ci și să cânte și să danseze, așa pare și Anastasia.
Intenționez să mă ocup serios de ea, dar mai aștept încă să crească. Chiar dacă e din zodia Balanței, adică ușor încăpățânată, sunt sigură că vom face treabă bună. Așa cum face Ioana cu muzica fado!”, a conchis ea.