Emoții uriașe pentru vedeta de la Antena 1. Simona Gherghe și-a uimit fanii din mediul online. Ce a pățit prezentatoarea de la Mireasa și de ce s-a speriat atât de tare. Are legătură cu fetița ei, lucru care i-a emoționat până la lacrimi pe urmăritorii ei de pe Instagram.
Prezentatoarea de la Mireasa de pe Antena 1 a avut parte de emoții puternice luni, 15 martie. Simona Gherghe le-a mărturisit prietenilor săi virtuali de pe Instagram că a trecut printr-un carusel al emoțiilor, atunci când și-a dus, din nou, fetița la grădiniță. Pentru orice părinte, momentul în care copilul tău se desprinde, ușor ușor, de tine este foarte emoționant, iar Simona Gherghe înțelege perfect acest sentiment.
Frumoasa blondină a fost extrem de impresionată atunci când micuța Ana, fiica ei, s-a întors la grădiniță. Deși este conștientă că viața își urmează cursul firesc, Simona Gherghe a vărsat câteva lacrimi de emoție în momentul în care fetița ei i-a dat drumul la mână.
„Este prima zi de grădiniță pentru Ana. Anul trecut am hotărât să rămână acasă și să facă online cât se poate, iar acum a venit și ei rândul să se întoarcă fizic la grădiniță. Am stomacul ghem. Am lăsat-o bine, dar toată ziua o să mă gândesc cum se va descurca. Ea stă la program lung.
Am avut niște emoții atât de mari încât mi-am uitat geanta acasă, am uitat să fac poze, dar ne-am îmbrățișat și ne-am făcut jocul cu pupicii. Ea a fost ok, când le-a văzut pe doamne a început să tremure, dar era veselă”, a declarat Simona Gherghe pe pagina sa oficială de Instagram.
Acum mai bine de două săptămâni, circulau zvonuri în mass-media conform cărora Simona Gherghe ar fi urmat să plece de la cârma emisiunii Mireasa de la Antena 1. Jurnaliștii de la Cancan scriau că frumoasa blondină ar fi urmat să fie înlocuită cu Andreea Mantea, după ce vedeta de la Kanal D ar fi purtat discuții lungi cu șefii trustului Intact, pentru a-și negocia contractul, punând ochii pe showul matrimonial de la Antena 1.
Nu ar fi fost o surpriză pentru nimeni dacă acest lucru s-ar fi întâmplat deoarece Andreea Mantea are experiența show-urilor matrimoniale, fiind fosta prezentatoarea de la Puterea Dragostei. Mai mult de atât, să nu uităm că focoasa brunetă a fost protagonista penultimului sezon Burlăcița de la Antena 1, acolo unde l-a cunoscut pe Cristi Mitrea, tatăl fiului ei, David.
Din fericire pentru fanii Simonei Gherghe, se pare că totul a fost doar un zvon, întrucât a început, de curând, un nou sezon Mireasa, unde gazdă este tot fosta prezentatoare de la Acces Direct.