Ce a făcut Gina Pistol la o lună după ce a născut. Iubita lui Smiley i-a dedicat gestul lui Josephine

de: Bișinicu Andreea
07 04. 2021

Fericirea are chipul lor. Gina Pistol și Smiley sunt părinții unei fetițe superbe de o lună de zile, iar acest lucru le-a umplut casa și sufletul de bucurii. Pe 9 martie Josephine Ana Maria a venit la lume și, de atunci, a devenit prințesa castelului celebrului artist și a frumoasei prezentatoare TV de la Antena 1. Cum au decis să o cinstească pe cea mică. Iubita lui Smiley i-a dedicat gestul lui Josephine. 

Ce a făcut Gina Pistol la o lună după ce a născut

Vestea ca vor avea un copil a venit ca o binecuvântare pentru Gina Pistol și Smiley, în special pentru că medicii nu i-au dat nicio șansă de a rămâne însărcinată frumoasei blondine. Miracolul s-a întâmplat, iar acum cei doi amorezi se bucură de cea mai frumoasă perioadă din viața lor alături de fiica lor scumpă.

Pentru a sărbători faptul că fetița lor va împlini o lună de viață, peste două zile, Smiley și Gina au făcut un gest emoționant, care i-a dat pe spate pe fanii acestora din mediul online. Cei doi au plantat un copac pe care i l-au dedicat micuței Josephine, care va crește și va rodi la fel de frumos precum copilul lor.

„Ieri am plantat un copac. Este copacul ei”, a scris Gina Pistol pe Instagram.

Ce a simțit Smiley prima dată când și-a ținut fetița în brațe

De când a devenit tată pentru prima dată, viața lui Smiley s-a schimbat complet. Artistul și-a renovat casa pentru ca locuința să fie adecvată unui bebeluș și necesităților acestuia. Recent, invitat în cadrul podcastului „Fain și Simplu” de pe Youtube, Smiley i-a povestit lui Mihai Morar ce a simțit prima dată când a ținut-o în brațe pe micuța Josephine.

„Atunci când am ţinut-o pentru prima dată în braţe, am rămas şocat că toate temerile mele au dispărut într-o fracţiune de secundă. Cumva era ceva care îmi lipsea şi doar s-a ataşat trup şi suflet de tine. Aşa fizic, mirosul e de muşeţel, e un miros liniştitor, de fericire, combinat cu temeri, cu transpiraţie multă, e o combinaţie ciudată.

Mă uit cum se trezeşte şi are un ritual care pentru mine este un adevărat spectacol. Deschide ochii uşor, începe să se întindă şi face toate feţele posibile. E foarte expresivă. E ceva fantastic. Avem momente în care ne uităm unul la altul, ochi în ochi, şi la un moment dat zâmbeşte”, a spus emoționat Smiley, în cadrul podcastului lui Mihai Morar de pe Youtube.