Stela Popescu a murit în urmă cu patru ani. Regretata actriță a lăsat un mare gol în inimile apropiaților și a familiei, dar și a fanilor săi. Acum, la mormântul artistei a apărut ceva care i-a impresionat pe cei care au îndrăgit-o. Oamenii nu au uitat-o nici după patru de ani de la trecerea în neființă, ci dimpotrivă.
Stela Popescu a murit la 81 de ani, lăsând în spate o carieră în teatru impresionantă, de aproape 60 de ani.
Se pare că marea artistă nu a fost uitată, pentru că la mormântul ei, la patru ani de la deces, oamenii vin să îi aducă flori.
Angajații Cimitirului Cernica spun că foarte mulți oameni vin în fiecare zi pentru a aprinde o lumânare sau a îi aduce o floare artistei.
Ei aduc flori și lumânări și își fac fotografii alături de mormântul regretatei artistei.
„La Mănăstirea Cernica vin mulți oameni în excursii, tineri, oameni mai în vârstă, în pelerinaje, și, da, toți merg să viziteze mormântul Stelei Popescu, și fac poze.
Chiar lângă crucea ei s-a pus un suport special pentru lumânări, asta pentru că sunt mulți care merg să aprindă. În noiembrie se împlinesc 4 ani, a fost una dintre actrițele extrem de iubite de public, iată,
și acum oamenii merg la mormântul ei. Sunt și mulți tineri care îi lasă ba mărțișoare, în martie, ba flori, ba scrisori, versuri.
Cei mai mulți vin în weekend, mare parte dintre ei iau parte și la slujbă și apoi merg la mormânt”, au spus oamenii care au grijă de Cimitirul Cernica pentru Cancan.
Actrița a murit în 20017 și cea mai mare pasiune a ei a fost teatrul. De altfel, Stela Popescu a declarat că nu i-ar fi plăcut să facă nimic altceva. Ea vorbea cu drag despre meseria ei, pe care și-a făcut-o cu toată inima, până în ultimul moment.
„Dacă nu aș fi reușit în actorie, aș fi făcut altceva, nu m-aș fi încăpățânat. Nu sunt orgolioasă. Aș fi făcut design, de exemplu, costume de teatru. Aș face o mie de lucruri, păcat că viața e scurtă.
Mama m-a susținut grozav, doar că nu mă credea cea mai deșteaptă și cea mai frumoasă. În ultimele luni de viață, mama mi-a spus:
Când intri tu în scenă, răsare soarele. A fost cel mai mare compliment de o viață pe care mi l-a făcut mama.”
Dacă faci o profesie care te satisface, nu mai contează atât de tare banii. Dacă ești foarte bun, atunci ceea ce îți vine de acolo îi ajunge să supraviețuiești.
Nu vreau avion personal, nu mașini, marea mea bucurie este că am reușit în această profesie.”