Seismul din noaptea de joi spre vineri, ce a înregistrat 5,2 grade pe scara Richter și s-a produs în zona Vrancea, a reușit să îi bage pe români în sperieți. Profesorul Gheorghe Mărmureanu a făcut mai multe declarații neașteptate, după cutremurul ce a zguduit România în ultima zi a lunii ianuarie.
Acesta a fost de părere că fenomenul seismic a fost unul singural, dar și că nu vor exista replici după cutremurul evaluat inițial la 5,4 grade. Totodată, în mod surprinzător, mișcarea tectonică a fost în opinia acestuia una absolut normală. Cutremurul a fost resimțit în câteva zone ale țării, printre care și București. Seismul s-a produs la ora 3:26 și o adâncime de 121 de kilometri, fenomenul fiind confirmat oficial și de Institutul Național pentru Fizica Pământului(INFP).
„A fost un cutremur obişnuit, destul de mare, dar obişnuit. Cred că adâncimea a fost totuşi mai mare de 120 de km, cum au anunţat colegii mei. La o astfel de adâncime, nu trebuie să ne aşteptăm la replici. Dar, haideţi să vedem ce se întâmplă mai departe. Sunt alte probleme pentru că Africa se rupe în două, iar asta ne va afecta pe toţi, suntem sub influenţa sistemului tectonic din Africa. Nu e însă ceva actual. Pot apărea anumite situaţii, dar poate în următorii 100 de ani”, a declarat Gheorghe Mărmureanu, vineri, potrivit România TV.
Cutremurul înregistrat în ultima zi a lunii s-a produs în Vrancea la ora 3:26, fiind resimțit intens și în Capitală, pe o durată scurtă de timp, de câteva secunde. A fost cel mai puternic cutremur din acest an, produs în zona României. În cazul producerii unui nou cutremur, populația este sfătuită să rămână calmă și să adopte câteva poziții cunoscute, pentru supraviețuire. Trebuie evitate zone ale locuinței precum balconul sau casa scărilor.