Câți bani ar putea câștiga Simona Halep la US Open. Românca s-ar îmbogăți dacă ar ajunge în finală

Câți bani ar putea câștiga Simona Halep la US Open. Românca s-ar îmbogăți dacă ar ajunge în finală
Simona Halep e pregătită pentru US Open. Organizatorii au pus în joc sume uriașe

Simona Halep ar putea avea o rețetă financiară de succes la US Open, dar pentru asta va trebui să ajungă până în finală. Dacă va reuși să câștige trofeul, suma care ar urma să îi intre în cont ar fi dublă. Turneul din acest an este dotat cu premii în valoare totală de peste 57 de milioane de dolari, cu 13,20% mai mult decât în 2018.

Simona Halep e pregătită pentru US Open. Organizatorii au pus în joc sume uriașe

US Open este cel de-al patrulea turneu de Grand Slam al anului, aflat la cea de-a 139-a ediție. Acesta se desfășoară pe suprafață dură la USTA Billie Jean King National Tennis Center, în New York. Turneul este dotat cu premii în valoare totală de peste 57 de milioane de dolari, care vor fi împărțiți celor trei categorii de joc: simplu, dublu și dublu mix.

Simona Halep joacă în turul 1 la US Open, marți, împotriva sportivei Nicole Gibbs (locul 135 WTA). Dacă va fi eliminată în mod surprinzător, românca va primi 11.ooo de dolari, în timp ce o victorie o va duce în turul 2 și va fi recompensată cu 18.000 de dolari. Dacă va trece și de această fază a competiției, Simona va primi un cec în valoare de 32.000 de dolari. Pentru următorul tur, premiul va fi de 58.000 de dolari, în timp ce încă o calificare ar însemna 100.000 de dolari.

Simona Halep, campioană la Wimbledon și Roland Garros

Ar urma faza 16-imilor de finală, unde premiul este de 163.000 de dolari, apoi optimile de finală, recompensate cu 280.000 de dolari. Fazele importante vin abia după, în sferturi, unde premiul este de 500.000 de dolari, pentru ca în semifinale suma să ajungă la 960.000 de euro. Prezența în finală i-ar aduce Simonei Halep un premiul în valoare de 1.900.000 de dolari, iar dacă va reuși să câștige trofeul, constănțeanca va fi mai bogată cu 3.850.000 de dolari.

Simona Halep a câștigat până acum din tenis 33.321.946 de dolari, dintre care 5.176.367 doar în 2019.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI