26 aug. 2019 | 16:41

Cu cine joacă Simona Halep în primul meci la US Open. Nicole Gibbs este pe locul 135 WTA

Știri generale
Cu cine joacă Simona Halep în primul meci la US Open. Nicole Gibbs este pe locul 135 WTA
Simona Halep - Nicole Gibbs se joacă în turul 1 la US Open 2019

Simona Halep joacă în turul 1 la US Open împotriva americancei Nicole Gibbs (locul 135 WTA). Partida este programată marți, 27 august 2019, la ora 20:30. Dacă se va califica în turul 2, Halep va primi un cec în valoare de 18.000 de dolari.

Simona Halep – Nicole Gibbs se joacă în turul 1 la US Open 2019

La ultimele două ediții US Open, Simona Halep a fost eliminată încă din primul tur. În acest an, numărul 4 mondial vrea să demonstreze că poate mai mult. Simona spune că nu va juca sub presiune la New York, după ce a reușit să își treacă în palmares trofeul de la Wimbledon.

„Nu ştii niciodată la ce să te aştepţi. Aici orice meci este complet diferit, iar eu am probleme cu atmosfera, dar sper că mă voi relaxa şi voi juca mai bine decât în anii trecuţi. Muncesc, trag tare, sunt încă motivată ca să câştig titluri. Acum chiar am mai multă încredere, dar asta nu înseamnă că pot lua titlul aici, la New York. Nu vreau să stabilesc un obiectiv anume, vreau să o iau meci cu meci”, a declarat Simona Halep.

Simona Halep - Nicole Gibbs se joacă în turul 1 la US Open 2019

Simona Halep – Nicole Gibbs se joacă în turul 1 la US Open 2019

Darren Cahill și Daniel Dobre au fost alături de Simona Halep la antrenamentele de dinaintea turneului și i-au dat sfaturi. Constănțeanca s-a antrenat alături de Julia Georges, după ce înaintea lor se pregătise spaniolul Rafael Nadal.

„Pur şi simplu, mi-am impus un anumit ritm cotidian. Sunt nişte restaurante pe care le freceventez regulat. Mă plimb în Central Park ca să mă relaxez. Fac mai mult lucruri simple ca să fac lucrurile în ritmul care-mi convine”, a spus Halep înainte de confruntarea din turul 1 cu Nicole Gibbs.

US Open 2019 este dotat cu premii totale în valoare de peste 57 de milioane de dolari. Dacă va ajunge în finală, Simona va primi un cec în valoare de 1.900.000 de dolari, iar dacă va câștiga turneul suma se va dubla.