Câți bani a primit Dan Negru la plecarea de la Antena 1. Șefii postului l-au plătit să renunțe la 3 show-uri EXCLUSIV

Câți bani a primit Dan Negru la plecarea de la Antena 1. Șefii postului l-au plătit să renunțe la 3 show-uri EXCLUSIV
Cati bani a primit Dan Negru la plecarea de la Antena 1
Dan Negru și-a negociat în cele mai mici detalii transferul la Kanal D, despărțirea de Antena 1 lăsându-se cu strângeri de mână, dar și cu niște înțelegeri bănești, pe mii de euro, ca el să renunțe la celebrele emisiuni. Reporterii playtech.ro au aflat, în exclusivitate, în ce condiții a avut loc demisia „Regelui audiențelor”, după 20 de ani de colaborare. Ca o surpriză, însă, de adio, Antena 1 redifuzează, de sâmbătă, concursul „Next Star”, cu Dan Negru la cârmă. Este o strategie pusă de altfel în practică și de alte televiziuni, după plecarea unei vedete de top.
 

Dan Negru a renunțat la drepturile pentru ”Next Star”, concursul de măști și ”Plasa de stele”, pentru o sumă de bani cu multe zerouri

Dan Negru a anunțat ieri despărțirea de colegii de la Antena 1, dar a evitat să menționeze ce emisiuni va prezenta la Kanal D, noul său loc de muncă. Mulți se întreabă dacă, la plecare, a luat cu el și show-urile sale de succes, cu audiențe uriașe, de la Antena 1.

Este vorba despre „Next Star”, „Plasa de stele” și concursul cu măști, la care Dan Negru nu era numai prezentator. Surse din Antena 1 ne-au menționat, în exclusivitate pentru playtech.ro:

„Dan Negru era și corealizator la „Next Star”, „Plasa de Stele” și concursul cu măști. La plecare, el a lăsat drepturile Antenei 1, contra unei sume de bani, se pare că peste 15.000 de euro. Acele brand-uri au rămas Antenei 1, Dan nu le mai poate folosi și la Kanal D.

La despărțire, i s-a comunicat însă că, în momentul în care vor filma o nouă ediție a concursului „Next Star”, îl vor oferta, ca să îl prezinte tot el, și tot la Antena 1, semn că despărțirea a fost în termeni amiabili”.

Surpriză! De sâmbătă și până la vară, Antena 1 redifuzează ”Next Star”, cu Dan Negru, mutat deja la Kanal D

Nici bine nu a plecat Dan Negru de la Antena 1 și iată că fostul loc de muncă nu-l lase să le scape din mână prea ușor. Mai precis, în programul Antena Stars figurează, sâmbăta și duminica, pe intervalul orar 10.00 – 13.00, emisiunea „Next Star”, pe care el a prezentat-o ani la rând:

„Se va difuza, începând de sâmbătă, ediția de acum trei ani, apoi, până la vară, ultimele două ediții. Deci, Dan Negru va putea fi văzut și la Kanal D, dar și la Antena Stars, în reluare”, ne-au mai declarat surse din Antena 1.

Și Mircea Dinescu a pățit-o, după ce s-a mutat de la TVR la Prima TV. Emisiunea lui culinară a fost difuzată, simultan, în aceeași zi

Anul trecut, după ce s-a transferat de la TVR la Prima TV, vestitul poet și om de televiziune Mircea Dinescu a avut o reacție acidă la adresa vechiului loc de muncă. Emisiunea lui culinară de la TVR s-a redifuzat cam pe același interval orar cu cea pe care el o prezenta la Prima TV, făcându-și practic singur concurență:

„Se pare că nu le-a ajuns să dea emisiuni mai vechi de-ale mele, aproape în paralel şi în aceeaşi zi cu noua mea emisiune, de la Prima TV. Aud că fac acelaşi lucru şi cu alţii. Cred că televiziunea publică a devenit asemenea unei cocote care trăieşte mai nou din amintiri!”, ne declara, în exclusivitate pentru playtech.ro, Mircea Dinescu.

Dan Negru a înregistrat audiențe mai mari cu show-ul de Revelion din Republica Moldova, decât cu cel de la Antena 1

Dan Negru ne povestea, pe 14 ianuarie, despre succesul cu show-ul de Revelion, pe rit vechi, difuzat de Prime TV, din Republica Moldova:

„Am avut 31,7 shr audiența cu ediția specială de Revelion a emisiunii „Roata Norocului”. Sunt lider detașat, la audiență, pentru al 15 -lea an consecutiv în Chișinău. E mai greu să faci televiziune în Moldova, decât în România, pentru că acolo concurența e mult mai puternică.

Moldovenii sunt bilingvi, vorbesc românește și rusește, așa că posturile rusești de tv sunt o reală concurență. Cu atât mai mult ne bucurăm ca Prime TV rămâne principala alegere a publicului din Moldova”.

De Revelion, Antena 1 a înregistrat audiențe de 24,2, în timp ce PRO TV a avut ceva mai mult, de 26,2.