Câte clase avea Nicolae Ceaușescu și ce secrete rușinoase au ieșit la iveală recent? Iată câteva lucruri despre dictatorul comunist care sunt mai puțin știute.
Nicolae Ceaușescu va rămâne în istoria României drept unul dintre cei mai controversați lideri români. Acesta a absolvit doar clasele pimare și a început să lucreze de la 11 ani. Era al treilea membru al familiei într-o familie care avea la scurt timp să numere zece copii, ai lui Andruță și Alexandrina. Din cauza condițiilor grele, a plecat la doar 11 ani la București unde s-a angajat ca ucenic de cizmar. La doar 15 ani a fost arestat pentru prima dată pentru agitație comunistă în timpul unei greve, ulterior fiind arestat de alte încă trei ori. Dictatorul devine cunoscut drept „agitator comunist periculos” şi „distribuitor activ de materiale de propagandă comunistă şi anti-fascistă”.
Un lucru impresionant pentru acea vreme a fost că el a reprezentat cel mai tânăr conducător politic din Europa. Chiar și în acele condiții – fără studii, cu restricții extreme pentru poporul său și cu o perspectivă care nu avea binele comun drept țintă, a reușit să fie recunoscut pentru politica externă puternică, singurul lider comunist care a stabilit relații diplomatice cu RFG. De asemenea, singurul care nu a rupt legăturile cu Israelul după Războiul celor Șase Zile. Mai mult decât atât, credințele sale l-au făcut să dărâme nenumărate biserici, lucru care nu a fost privit cu ochi buni de cei care se mai puteau retrage din realitatea crudă în care se aflau doar în lăcașul Domnului.
:format(webp):quality(80)/https://static.playtech.ro/stiri/wp-content/uploads/2020/07/cate-clase-avea-nicolae-ceausesu-3.jpg)
Câte clase avea Nicolae Ceaușescu?