28 apr. 2023 | 19:21

Cât vor deputații să plătească pentru un meniu complet de prânz: două feluri principale și desert. Suma este uluitoare

Politică
Cât vor deputații să plătească pentru un meniu complet de prânz: două feluri principale și desert. Suma este uluitoare
Cât vor deputații să plătească pentru un meniu complet de prânz

Camera Deputaților a scos la licitație în SICAP un contract în valoare maximă de 21 milioane lei pentru servicii de concesiune pe doi ani a cantinei și bufetelor din incintă. Iată care este suma pe care deputații vor să plătească pentru un meniu complet de prânz care conține ciorbă, felul 2 și desert.

Deputații și meniul ieftin de cantină

Camera Deputaților a scos la licitație în SICAP un contract în valoare maximă de 21 milioane, cu posibilitatea de extindere pe încă un an. Beneficiul viitorului concesionar se calculează după plata tuturor cheltuielilor și a redevenței către deputați.

Camera parlamentară va concesiona serviciile de alimentație publică în cadrul „Salonului Brâncovenesc” și a unor bufete, prin care se va asigura servirea meniului pentru deputați, personalul din serviciile Camerei Deputaților, ziariști acreditați la Camera Deputaților și pentru alți participanți la lucrările în plen și în comisii ale Camerei Deputaților, precum și pentru acțiunile de protocol.

„Activitatea se va desfășura la Restaurantul „Salon Brâncovenesc” (nivel S1) și la nivelul bufetelor situate la nivel 1M, 2 și 3 și presupune servicii de pregătire și servire a mesei pentru salariați și alte categorii de persoane din Palatul Parlamentului (mic dejun, dejun, cină festivă, mese oficiale, dineuri, cocktail-uri, etc.), iar ocazional pot fi solicitate servicii de catering la evenimentele desfășurate în spațiile aparținând Camerei Deputaților (seminarii, simpozioane, reuniuni, conferințe, etc.)”, se arată scris în descrierea achiziției.

Ce vor deputații de la viitorul concesionar

Oficialii din Parlament doresc să fie asigurată servirea mesei luni-joi, între intervalul 11.00 – 16.00 și vineri, între 11.00 – 14.00 pentru un grup țintă de circa 2.000 de persoane, angajați din Camera Deputaților sau vizitatori și să poată extinde, la cerere, acest program, dacă vor exista solicitări pentru simpozioane, cocktailuri, alte evenimente de acest tip.

Cel mai important lucru îl reprezintă însă cerințele pentru cantina. Iată ce vor deputații:

1. două variante de meniuri economice (cu maxim două repetări pe săptămână), la prețul de maxim 20 lei cu TVA/meniu care vor cuprinde fel principal + garnitură;

2. două variante de meniu office compuse din două feluri de mâncare (felul 1 + felul 2) + desert, la un preț maxim de 24 lei cu TVA/meniu:

  • felul 1 (min. 350 ml): supe, ciorbe, borșuri, aperitive calde și altele asemenea;
  • felul 2: fripturi/șnițele (min. 120 gr.), mâncăruri scăzute (min. 150 gr.) împreună cu garnituri (min. 200 gr.) și salate (min. 120 gr.) și altele asemenea + chiflă/pâine (min. 30 gr.);
  • desert (min. 100 gr.): fruct, prăjitură, înghețată, etc.

3. un meniu vegetarian/vegan;

4. un meniu diversificat care să includă și alte feluri de mâncare și desert, altele decât cele din meniurile prezentate mai sus.

Citește și: Locul din România unde o ciorbă și un șnițel costă 11 lei. Nu există nicăieri prețuri mai mici