Cât va costa 1 kg de roșii de Paște. După ce au semănat răsadurile în decembrie, iar în ianuarie au plantat roșiile, iar în aprilie vor fi scoase pe piață primele tomate pe anul acesta. Însă cum Paștele ortodox pică la final de aprilie anul acesta, puțini români își vor permite să pună aceste legume pe masă.
Cu toate că temperaturile peste media perioadei îi ajută pe fermierii care și-au propus ca în luna aprilie să scoată pe piață roșiile românești, costurile de producție încă sunt enorme, întrucât facturile la energie sunt în valoare de zeci de mii de lei, folia, îngrășămintele, dar și alte trebuințe funcționale, au prețuri mult mai mari.
Fermierul Simon Idita, din Pleşoiu, judeţul Olt, a plantat tomate pe o suprafaţă de aproximativ 6.600 metri pătraţi. El a povestit pentru adevarul.ro.
„Bag aproape două tone şi ceva pe noapte (n. red. – de cărbuni). (…) Folia de mulci de la 9-12 lei au făcut-o 25 de lei. Folia de dublură, prelată, tot-tot-tot e mai scump.
Îngrăşămintea pe care o luam cu 230-250 lei sacul, acum mi-a trimis o ofertă de preţ de 27 lei /kg, pică la 700 lei şi ceva. Ajungem imediat la cota zero. Bineînţeles că băncile dau împrumut, dar pui gaj. (…).
Peste 15 lei/ kg, aşa, ar trebui să fie profitabil. Cum va fi preţul… Ne prind cei din urmă care pun fără căldură. Orice produs are preţ când nu este, dar când este din abundenţă…
Unii chiar pot râde de noi. Sunt mulţi, şi prin en-gros, care-ţi spun – „îţi arăt că eu fără căldură fac bani mai mulţi ca tine, la masă”.
El nu dă un miliard şi jumătate pe cocs, nu plăteşte ca mine facturi la curent de 70 de milioane (n. red. – lei vechi), de 46 de milioane, pentru că aşa îmi vin trei facturi de curent primăvara.
Am şase, şapte, opt, chiar şi nouă oameni pe zi la muncă, sunt oameni de 200 de milioane de lei pe lună“, spus fermierul, potrivit sursei citate.
Sărbătoarea Paştelelui are o dată variabilă, iar în jurul ei sunt fixate și alte sărbători, cum ar fi Rusaliile. Paştele Ortodox se sărbătorește în fiecare an, în duminica imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară.
De asemenea, Floriile ortodoxe 2022 au loc duminică, 17 aprilie, iar Floriile catolice 2022 au loc duminică, 10 aprilie. Paștele ortodox 2022 pică pe data de 24 aprilie, par Paștele catolic pică pe data de 17 aprilie.