Cât de mult a suferit, de fapt, Andreea Bălan după despărțirea de George Burcea. I-a spus tot lui Dan Capatos
S-au văzut, s-au iubit, s-au căsătorit și au divorțat la doar câteva luni după ce au ajuns, împreună, în fața altarului. Vestea că Andreea Bălan și George Burcea divorțează a venit ca un șoc la începutul anului 2020. Nimeni nu se aștepta ca frumoasa lor poveste de iubire să ajungă la un sfârșit. Andreea Bălan i-a mărturisit lui Dan Capatos cât de mult a suferit, de fapt, după separarea de tatăl fetițelor ei.
Cât de mult a suferit Andreea Bălan după despărțirea de George Burcea
Păreau familia perfectă, tabloul completat de cele două fetițe ale cuplului, Ella și Clara. Iată că destinul a avut alte planuri pentru actor și jurata de la Te Cunosc de Undeva.
Lunile au trecut, iar, în prezent, cei doi foști soți și-au refăcut viețile alături de noi parteneri. Andreea Bălan și-a regăsit liniștea și iubirea în brațele tânărului afacerist Tiberiu Argint, în timp ce George Burcea formează un cuplu cu Viviana Sposub, fosta asistentă TV de la Vorbește Lumea, cei doi îndrăgostindu-se când au participat la emisiunea Ferma de la PRO TV.
Chiar dacă este o femeie puternică și luptătoare, dovedind acest lucru de-a lungul anilor când a trecut prin traume care au marcat-o, Andreea Bălan a suferit foarte mult atunci când s-a despărțit de tatăl fetițelor sale. Frumoasa blondină i-a mărturisit lui Dan Capatos, la Antena Stars, ce sentimente dureroase au încercat-o în ultimul an:
„Întotdeauna când sunt jos, când sunt momente în care mai plâng, au fost momente foarte nasoale și mă durea tot corpul cât de mult sufeream, întotdeauna mi-am spus că și mâine e o zi, timpul vindecă durerea, timpul ștergea durerea. Chiar dacă plângi o zi, două sau o noapte, e foarte bine să plângi, să te descarci. Nu mi-a plăcut niciodată să schimb partenerii, mereu am fost statornică și am căutat stabilitate.
Nu cred că am avut ghinion în dragoste. Viața mea e expusă și am fost despărțită de trei, patru ori. Dacă punem prima iubire și până în prezent au fost puține despărțiri. Nu consider că am avut ghinion, consider că așa a fost să fie. Am întâlnit oameni în diferite stadii ale vieții lor, nu am reușit să ne aliniem, eu mereu am avut un stadiu mai avansat. Eu mereu am fost cu un pas înaintea partenerilor mei”, a declarat Andreea Bălan, la „Xtra Night Show”.
Andreea Bălan a regăsit fericirea alături de Tiberiu Argint
Soarele a răsărit, în final, și pe strada ei. Andreea Bălan este fericită și iubește din tot sufletul. Relația cu fratele Soniei Argint a vindecat-o de traumele relației trecute. Discretă din fire, așa cum o știm, Andreea Bălan a spus că trăiește prezentul și nu își mai face planuri, ca înainte, preferând să fie surprinsă într-un mod plăcut de ceea ce va fi să vină.
„Nu mai există goluri în interior. Trăiesc prezentul. Nu îmi mai fac planuri în viața personală, sunt discretă, nu îmi mai expun relația cum am făcut până acum și o trăiesc pentru mine și mai departe mă las surprinsă. Încerc să nu îmi mai fac planuri pentru că mereu am făcut asta și mi-am dat seama că nu funcționează așa lucrurile