Un locuitor din București a plătit o mică avere pentru un loc de parcare în Sectorul 3 al Capitalei, acolo unde se organizează licitații cu strigare pentru locuri de parcare de reședință. Suma exorbitantă pe care a achitat-o pentru a putea parca în apropierea casei sale. Costă jumătate din prețul unui autoturism.
În București a existat, dintotdeauna, problema locurilor de parcare insuficiente pentru rezidenți și nu numai. Conform statisticii Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, la începutul anului 2022, în București au fost înmatriculate nu mai puțin de 1.227.038.
Cele mai multe dintre aceste autoturisme ce aglomerează șoselele din București ajung să fie parcate printre blocuri, pe trotuare sau direct pe carosabil, chiar dacă mașinile sunt deținute de persoane fizice sau aparțin unor anumite companii.
În ceea ce privește problema ridicată de către cetățeni, cele 7 primării din București nu pot asigura suficiente locuri de parcare. Pe de altă parte, cetățenii români se plâng de faptul că prețul parcărilor este extrem de mare.
Prin intermediul Companiei Municipale Parking SA, Primăria Municipiului București oferă 11.956 de locuri de parcare publice cu plată la oră.
Primăriile celor 6 sectoare din Capitală dețin, împreună, aproximativ 230.000 de locuri de parcare de reședință, pe care le atribuie în baza unor regulamente proprii. Condițiile de acordare a unui loc de parcare de reședință diferă de la un sector la altul.
Potrivit celor de la Spotmedia, în Sectorul 1 se găsesc cele mai puține locuri de parcare, în timp ce Sectorul 3, cunoscut sub numele de „sectorul verde”, pune la dispoziția șoferilor în jur de 80.000 de locuri de parcare.
De asemenea, primăria din Sectorul 3 este singura care organizează licitații pentru locurile de parcare de reședință, iar atunci când mai multe persoane vor să acapareze un mic spațiu unde să-și lase mașina, câștigă cel care oferă o sumă mai mare de bani.
Întrebați care a fost suma cea mai mare pe care un conducător auto a oferit-o pentru a obține un loc de parcare în Sectorul 3, oficialii primăriei au spus următoarele:
„Precizăm faptul că cea mai mare sumă cu care s-a câștigat, în anul 2021, un loc de parcare prin procedura de licitație publică cu strigare a fost de 30.700 de lei.
Suma cuprinde taxa de parcare anuală. Locul de parcare este situat pe str. Fizicienilor”, a transmis Primăria Sectorului 3, potrivit sursei citate.
Cu alte cuvinte, în 2021, un șofer român a plătit 30.700 de lei pentru a avea un loc de parcare pe Strada Fizicienilor din Capitală, ceea ce înseamnă că rezidentul plătește, lunar, suma de 6.200 de euro pentru a putea parca lângă propria casă.