31 oct. 2018 | 19:23

Cartelul drogurilor din Iași: schema fabuloasă prin care făceau bani

Știri Locale
Cartelul drogurilor din Iași: schema fabuloasă prin care făceau bani

Trei tineri din Iași au construit un adevărat cartel al drogurilor. Aceștia își procurau droguri precum cocaină și amfetamină de pe darknet și le vindeau apoi în anumite cluburi sau la festivaluri de muzică electronică.

Polițiștii din Iași investighează de mai mulți ani cartelul tinerilor, iar într-un final, au descins o operațiune de amploare prin care i-au demascat pe coordonatorii rețelei de droguri.

Gheorghe Dragoş Stoica (24 de ani), Adrian Iareş (20 de ani) şi Mihai Mineaţă (19 ani) sunt inițiatorii unui cartel din Iași care importau mii de pastile de ecstasy, dar și alte droguri de mare risc precum cocaina și amfetamina.

Anchetatorii DIICOT spun că afacerea le-a mers bine mult timp datorită cunoștințelor în domeniul IT și a cunoașterii limbii engleze a unora dintre tineri.

Cunoștințele de informatică ale coordonatorilor cartelului au dat bătăi de cap anchetatorilor pentru că își luau drogurile din străinătate, în special Olanda, unde legislația e mai permisivă, prin intermediul darknet.

„În darknet, site-urile şi alte servicii online apar ascunse, nefiind indexate de motoarele de căutare. Potrivit specialiştilor, 80% din informaţiile care circulă online sunt ascunse căutărilor obişnuite şi nu pot fi găsite prin Google. Darknetul necesită configuraţii de reţea specifice sau software instalat”, au explicat, în rechizitoriu, procurorii DIICOT.

DIICOT investighează consumul de droguri în cluburile de muzică electronică încă din 2011. Localnicii știu că acest cartel se formase în zona cartierului Mircea cel Bătrân din Iași. În ultimii ani, au fost judecate și condamnate mai multe persoane din cauza traficului și consumului de stupefiante.

Cum își comandau drogurile de pe internet

Întreaga afacere a început cu deținerea unor magazine unde se vindeau etnobotanice. Stoica, Iareş şi Mineaţă ar fi fost printre traficanţi, ultimii doi încă din perioada în care erau elevi la un liceu de informatică din oraş.

Ei comandau mai multe colete de droguri de pe darknet, care veneau în țară, apoi erau preluate de persoane din anturajul lor. O parte dintre colete au fost oprite în Germania, pe Aeroportul din Frankfurt, așa că ulterior s-au orientat către piața din Olanda.

În mai 2018, cei trei au comandat aproape 1.500 de comprimate de ecstasy şi 13 grame de cocaină, împărţindu-şi drogurile în funcţie de contribuţia financiară a fiecăruia, în pădurea Galata.

În iunie, traficanţii au făcut o nouă comandă, primind din Olanda peste 150 de comprimate de MDMA (ecstasy) şi aproape 40 de grame de cocaină. Atunci, polițiștii au interceptat coletul şi au înlocuit drogurile cu boabe de fasole şi făină, au făcut percheziții și așa au reușit să-i salte.

Mai multe cluburi din Iași au fost închise din această cauză pentru că erau clienți vechi ai cartelului. Alteori, festivalurile de muzică erau o bună oportunitate de a găsi clienți.

„Din cazuistica ultimilor ani s-a constatat faptul că foarte mulţi tineri care participau la acest tip de evenimente, unde se difuza muzică cu specific tehno, procurau şi consumau cu respectivele ocazii droguri de risc şi/sau droguri de mare risc, cunoscut fiind faptul că efectele produse de aceste substanţe le amplifica starea de extaz, de energie, simţurile auditive şi acustice, în fapt consumul de asemenea substanţe putând conduce la manifestări severe, uneori ireversibile precum insuficienţă cardiacă, atac de cord, infarct, insuficienţă renală, deshidratare, disfuncţii ale ficatului, un nivel anormal al toxinelor din organism, halucinaţii severe, impulsivitate, anxietate, psihoză, paranoia şi multe asemenea efecte”, spun anchetatorii DIICOT Iași.

Parteneri
Gabriel Cotabiță s-a stins din viață
Redactia.ro
Mihai Trăistariu, dezvăluiri șocante despre starea de sănătate a lui Gabriel Cotabiță: „În primăvară a venit salvarea și l-a luat”. Ce nu știa publicul
Click.ro
Șoșoacă a transmis live din cabina de vot și a făcut circ în secție: „Blestemați să fiți tot sistemul”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Ingredientul vechi de 4.000 de ani. Azi îl cumperi cu aditivi și conservanți. Cum îl prepari acasă
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
Schimbare în Codul Rutier. Românii care au permis de conducere scapă de amendă
Capital.ro
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit enorm! 10 imagini în care NU o mai recunoști pe Maria Popovici. Rochii mulate, bustiere, colanți, machiaj de divă
Avantaje
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro