Nimeni nu s-ar fi gândit că există o culoare atât de urătâ încât să provoace dezgustul unor oameni. Care este cea mai urâtă culoare și de ce este aceasta asociată cu moartea? Specialiștii vin cu mai multe detalii în acest sens.
Culorile ne încântă viața, iar cele preferate adorăm să le purtăm tot timpul cu noi pentru că ne înseninează ziua. Orice mic detaliu ne poate aduce mai aproape de o zi perfectă, dar acest lucru este valabil și la polul opus, când orice mic detaliu ne poate întrista sau enerva. Desigur că există multă lucruri care ne trezesc repulsie sau dezgust.
Cea mai urătă culoare din lume este asociată cu cuvinte precum ‘moarte’ sau ‘murdărie’. Specialiștii Institutului Pantone din Statele Unite ale Americii au descris nuanța 448C drept un ‘maro închis plictisitor’. Ea este cunoscută în lumea publicității drept ‘cea mai urătâ culoare din lume’.
Culorile reprezintă mult și sunt folosite în fel și chip, în special când esteticul este o parte din procentul de reușită. Concret, restaurantele fast-food adoră roșul, iar verdele este folosit de mărcile care asociază calitatea naturală cu produsul lor. În timpul acesta, mulți oameni poate au observat cum albastrul este asociat cu stabilitatea, finanțele sau politica.
La finele anului 2000, guvernul australian a devenit extrem de îngrijorat de numărul uriaș și oricum în creștere din dreptul fumătorilor din țară. Aproximativ 24.000 de fumători mureau în fiecare an din cauza diferitelor boli legate de fumat.
Autoritățile au cerut atunci ajutorul mai multor agenții de publicitate pentru a găsi o culoare urâtă care să fie pusă pe pachetele de țigări cu scopul de a descuraja populația să le cumpere.
Designerii și cercetătorii au făcut un sondaj cu ajutorul a mii de persoane care a durat trei luni, iar astfel au găsit culoarea care a fost respinsă de majoritate – maro închis/ maro-gri Pantone 448C.
Din anul 2016, culoarea menționată a început să fie folosită pe pahetele de țigări din: Franța, Marea Britanie, Israel, Norvegia, Noua Zeelandă, Slovenia, Arabia Saudită, Uruguay, Thailanda, Turcia, Belgia și Țările de Jos.
Cei care au fost intervievați au simțit o repulsie doar când au văzut culoarea în cauză, lucru care i-a adus pe specialiști mai aproape de dorința autorităților. În cele din urmă, experimentul a fost unul reușit după ce nuanța a ajuns pe pachetele de tutun.