13 mai 2025 | 10:33

Cântăreața care își face partid și candidează la viitoarele alegeri. Are deja slogan de campanie și afiș electoral

Monden
Cântăreața care își face partid și candidează la viitoarele alegeri. Are deja slogan de campanie și afiș electoral
A făcut anunțul într-un ton amuzant, pe Instagram

Pe fondul tensiunilor tot mai mari din peisajul politic românesc, o apariție surprinzătoare a stârnit valuri pe rețelele de socializare. Lidia Buble, una dintre cele mai populare cântărețe din România, a anunțat într-o notă glumeață că se gândește serios să intre în cursa electorală la următoarele alegeri. Într-un Insta Story care a făcut rapid înconjurul internetului, artista a spus că își imaginează deja propriul partid politic – denumit, în stilul său caracteristic, Bubble Trouble.

Lidia Buble se gândește să intre în politică

Cu o doză de umor fin și autoironie, Lidia Buble a prezentat și sloganul de campanie care, potrivit fanilor, ar putea concura cu cele ale politicienilor consacrați: „Într-o lume nesigură, Buble vă asigură”. Iar planul ei de a cuceri electoratul nu se oprește aici. Vedeta a spus că va cânta la petreceri gratuit în cadrul campaniei electorale, promițând „show total, fără taxe ascunse”, iar cei care o urmăresc au simțit sarcasmul.

Lidia a glumit și pe seama popularității sale, spunând că: „La câta neamul am, numai neamul dacă mă votează ies cu 53%”. Mesajul a fost întâmpinat cu entuziasm de fani, care au intrat imediat în jocul ei. Unii au creat afișe electorale cu ajutorul inteligenței artificiale, înfățișând-o pe artistă în posturi de președinte al țării, în timp ce alții i-au sugerat puncte dintr-un potențial program de guvernare, cum ar fi „concerte obligatorii în fiecare oraș”.

Lidia Buble: de la muzică la visuri politice

Născută pe 9 iunie 1993 în Deva, Lidia Buble provine dintr-o familie numeroasă, având zece frați. Crescută într-o familie religioasă, Lidia a cântat în corul bisericii, iar talentul ei a fost remarcat încă din adolescență. A pășit în lumea muzicii profesioniste în 2014, când a lansat piesa “Noi simțim la fel” în colaborare cu Adrian Sînă, fostul membru al trupei Akcent. Piesa a avut un succes imens, devenind hit național.

De atunci, cariera Lidiei a crescut constant. A lansat numeroase hituri, a colaborat cu artiști de top și a fost invitată în emisiuni importante. Cu o prezență carismatică și o voce inconfundabilă, Lidia Buble a devenit rapid una dintre cele mai iubite artiste pop din România. A participat și la emisiuni de tip reality show, precum ”Sunt celebru, scoate-mă de aici” sau ”Asia Express”, unde a făcut echipă cu una dintre surorile ei.

Pe plan personal, Lidia a fost mult timp în atenția presei pentru relația ei cu Răzvan Simion, prezentatorul de la Neatza. Cei doi au format unul dintre cele mai mediatizate cupluri din showbizul românesc, însă povestea lor de dragoste s-a încheiat în 2020. Ulterior, Lidia a fost discretă în privința vieții amoroase, preferând să păstreze detaliile intime departe de ochii publicului.

În prezent, artista formează un cuplu cu omul de afaceri Horațiu Nicolau, dar preferă să își țină relația departe de ochii curioșilor.