Simona Halep a învins-o pe Nicole Gibbs cu 6-3, 3-6, 6-2 și s-a calificat în turul 2 la US Open. Numărul 4 mondial va juca împotriva americancei Taylor Townsend (locul 93 WTA), joi, 29 august 2019, de la ora 18:00. Ora de start a partidei poate fi modificată în funcție de celelalte meciuri ale zilei.
Pentru victoria din turul 1 la US Open Simona a primit un cec în valoare de 18.000 de dolari. Dacă va trece și de Taylor Townsend, premiul va crește la 32.000 de dolari. Constănțeanca este încrezătoare în șansele ei și își propune să ajungă cât mai sus în cadrul turneului de la New York.
„Cred că jucătoarele sunt foarte apropiate din punct de vedere valoric şi oricine poate câştiga turneul, chiar şi cele de Mare Şlem. Toate meciurile sunt dificile, indiferent de fază. E o şansă pentru oricine şi trebuie să profităm de ea”, a declarat Simona Halep.
Taylor Townsend, adversara Simonei din turul 2 la US Open, a trecut în primul act al competiției de Katerina Kozlova cu 3-6, 6-3, 6-2. Sportiva din Statele Unite ale Americii are 23 de ani și nu a câștigat până acum niciun turneu în circuitul WTA. Townsend a câștigat din tenis peste 1,7 milioane de dolari (331.000 doar în 2019).
Casele de pariuri o dau favorită pe Simona Halep în confruntarea cu Taylor Townsend. Românca a primit cota 1,10 pentru o victorie în fața americancei, în timp ce adversara sa are cota 6,75. Cele două sportive au jucat până acum de 3 ori una împotriva celeilalte, Halep impunându-se de fiecare dată. Ultima victorie a Simonei în fața lui Townsend a fost în acest an, la Miami, în turul 2 (scor 6-1, 6-3). Celelalte două victorii s-au înregistrat în 2017, la Cincinnati (6-4, 6-1 în turul 2) și în 2019, la Roland Garros (6-3, 6-1 în turul 2).
Partida Simona Halep – Taylor Townsend se joacă joi, 29 august 2019, de la ora 18:00 și este transmisă în direct de postul de televiziune Eurosport.