După îndeplinirea mai multor angajamente regale pe teren, Prințul William se întoarce acasă la familia lui. Moștenitorul tronului britanic își revede soția, care trece printr-o perioadă sensibilă, în care încearcă să țină departe cancerul. Nu merge cu mâna goală la ea, însă. Ce va primi Kate Middleton. Foto
Kate Middleton se află departe de lumina reflectoarelor în această perioadă vulnerabilă, în care urmează un tratament medical pentru a ține departe cancerul. Soția Prințului William, moștenitor al tronului britanic, nu îndeplinește îndatoriri regale în circumstanțele menționate.
Fiul cel mai mare al Regelui Charles a revenit la îndatoririle regale, după câteva săptămâni în care a petrecut timp important cu familia lui. Astfel, în luna mai 2024, Prințul William și monarhul britanic s-au deplasat în mai multe locații, pentru a-și îndeplini responsabilitățile regale.
În cadrul unei ceremonii și a unui angajament comun organizate la Centrul de Aviație al Armatei, la Middle Wallop, în Hampshire, Regele Charles a predat oficial rolul de colonel-șef al Corpului Aerian al Armatei (Army Air Corps – AAC) Prințului William.
Gestul a reprezentat o consolidare a poziției Prințului William ca moștenitor, în contextul în care fratele său, Prințul Harry, care a renunțat la îndatoririle regale, este implicat în multe evenimente cu caracter militar. Sănătatea monarhului este precară, iar analiștii spun că mezinul său și-ar regreta deciziile din trecut, motiv pentru care încearcă revenirea în prim-plan, însă fără succes.
AAC este brațul de aviație de luptă al armatei britanice. Soldații AAC au purtat cu mândrie bereta albastră distinctivă încă din 1957. Aceștia folosesc aeronave ale armatei, precum elicopterul de atac Apache AH-64E, pentru a oferi sprijin puternic și eficient forțelor terestre în timpul luptelor.
În cadrul ceremoniei de numire în funcția de colonel-șef al Corpului Aerian al Armatei, Prințul William a primit o eșarfă de lână ștanțată cu model tartan și emblema Army Air Corps și trei elicoptere confecționate din lemn.
Primul dar îi aparține și soției moștenitorului tronului britanic, pe care acesta din urmă îl va împărți cu siguranță, cu bucurie, cu Kate Middleton. Cele trei mici elicoptere vor fi oferite copiilor pe care cuplul îi are împreună: George, Charlotte și Louis.
După ceremonia de la Centrul de Aviație al Armatei, Middle Wallop, Hampshire, Prințul William a primit o informare despre activitatea curentă a militarilor din partea colonelului comandant, generalul-locotenent Sir Nicholas Borton. A urmat apoi vizitarea aeronaelor de antrenament și operaționale folosite de soldați și întâlnirea cu echipajele și cu personalul de sprijin la sol.