Ți se face pielea de găină. Situație șocantă în Arad. Trupul neînsuflețit al unui copilaș a fost descoperit pe un teren nelocuit. Ce au constatat autoritățile când au sosit la fața locului. Când i-au privit îmbrăcămintea, oficialilor nu le-a venit să creadă. Cine este băiatul, de fapt.
Zi neagră pentru o familie din Arad. Trupul fără de viață al unui băiețel a fost găsit pe un teren dintre localităţile Mişca şi Vânători, în județul Arad. Conform observațiilor făcute de către autoritățile ajunge la fața locului, după hainele decedatului ar fi vorba despre micuțul Sebastian, băiatul de 7 ani din Arad, care a dispărut în luna ianuarie a acestui an.
Sâmbătă, 3 aprilie, în jurul orei 13.00, polițiștii afirmă că un cioban din localitatea Vânători a efectuat un apel la 112. Speriat, oierul le-a mărturisit, la telefon, oamenilor legii că a fost găsit cadavrul unui copil în extravilanul localității. La fața locului s-au deplasat un grup de criminaliști și un procuror pentru a identifica trupul neînsuflețit, în stare de descompunere, care zăcea pe câmp, într-un loc greu accesibil.
În urma primelor verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, s-a constatat faptul că, pe câmp, într-un loc greu accesibil, se află cadavrul unui copil aflat în stare de descompunere, cu îmbrăcămintea și încălțămintea identice cu ale minorului Corbei Sebastian Ionel, dispărut de pe raza localității Vânători, în ziua de 09.01.2021.”, au transmis reprezentanții IPJ Arad, potrivit Libertatea.ro.
Cadavrul unui copil a fost găsit pe un câmp din Arad. Trupul copilului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală pentru autopsie, pentru a putea fi identificat, iar specialiștii vor descoperi cu exactitate cauza decesului și dacă băiatul prezintă urme de violență pe corp.
Minorul Corbei Sebastian Ionel, în vârstă de șapte ani, a fost dat dispărut în data de 9 ianuarie 2021, atunci când nu a mai venit acasă, în localitatea Vânători. Autoritățile din județul Arad l-au căutat timp de săptămâni bune cu poliţiştii, pompieri, poliţişti de frontieră, câini de urmă, elicopter cu termoviziune, maşini dotate cu radare de termoviziune, însă fără niciun rezultat.
„Un om mai în vârstă a luat 6 copii la un saivan, la lucru. Mai încărcau un balot, munceau, dar îi răsplătea cu bani. Unul dintre copii s-ar fi dus să manance fructe de padure si a disparut. Batranul s-a intors cu restul de copii acasa. Un om batran, n-o fi observat. Peste 50 de persoane participa la cautari. Vine şi elicopter cu termoviziune de la Frontieră, dar este ceaţă mare. Nu se stie vestimentatia copilului. Poate să apară hipotermia, ca e foarte frig”, a declarat Tiberiu Haasz, primarul comunei Mișca, exclusiv pentru observatornews.ro