Somnul este o activitate de care nu ne putem lipsi pentru a trăi. Pentru a avea parte de o perioadă plăcută și eficientă în lumea viselor există diferite metode, de la tehnici de relaxare a corpului și a minții care ajută în inducerea stării de somn, în cazul insomniilor, până la metode care te pregătesc energetic pentru acest proces. Și în timpul lui se întâmplă o mulțime de acțiuni. Creierul elimină toxinele acumulate în starea de veghe, ritmul cardiac și respirația devin mai lente, tensiunea arterială scade semnificativ și până și sistemul digestiv se liniștește. În acest act poate fi implicat și slăbitul, dacă înainte de somn consumăm băuturi care să favorizeze scăderea în greutate.
Dr. Oana Cuzino explică care sunt băuturile care, băute înainte se culcare, te pot ajuta să scapi de surplusul de grăsime acumulat. Prima pe listă este laptele. Indiferent dacă este băut rece sau cald, este știut că laptele ajută la a avea un somn mai bun datorită faptului că este o băutură cu un conținut mare de calciu și triptofan, care este transformat de organism în serotonină, hormon cu efect antistres. Trebuie menționat că pe baza somnului odihitor, pofta de dulce de a doua zi este cu mult diminuată.
Din urmă vine și kefirul, care, pe lângă efectele benefice pe care le are asupra digestiei, ajută la a câștiga odihnă în timpul nopții. Acesta va ajuta și a doua zi la sesiunea de mișcare ce este recomandată atunci când te lupți cu kilogramele în plus.
Printre lichidele recomandate de medic se numără și apa, la îndemâna oricui. Un pahar cu apă face minuni înainte de somn, fiind recomandat și la prima oră din zi. Apa te ajută să rămâi hidratat în timpul somnului și previne și apariția cârceilor. Chiar dacă te poate trezi din somn pentru a da o fugă până la toaletă, drumul este benefic fiindcă astfel elimini toxinele din organism. În plus, apa previne și infarctul miocardic sau atacul cerebral.
Și ceaiul de mușețel este pe listă. Având proprietăți calmante, el ajută organismul să se odihnească mai bine. Glicina care se regăsește în mușețel are efect sedativ, pe lângă faptul că ține glucoza sub control și greutatea corpului. Totodată, lichidul cald va scădea temperatura corpului care ulterior va induce senzația de somn.