07 mart. 2022 | 11:20

Averea lui Vladimir Putin. E ireal câte miliarde de euro ar avea în conturi

Social
Averea lui Vladimir Putin. E ireal câte miliarde de euro ar avea în conturi

Averea lui Vladimir Putin ar fi una de domeniul irealului. Liderul de la Kremlin a fost acuzat de către contestatarii său că, în secret, el ar fi de fapt cel mai bogat om al planetei. Însă de celalată parte, Putin nu a recunoscut suma care se vehiculează că ar deține-o, ci spune că trăiește doar din salariul său de funcționar.

Averea lui Vladimir Putin

Averea lui Vladimir Putin este iar un subiect care a atras atenția mai ales în contextul actual, în care a decis invadarea Ucrainei, pe data de 24 februarie 2022. Astfel, potrivit contestatarilor săi, Putin ar avea în conturi peste 200 de miliarde de dolari, fapt ce l-ar face cel mai bogat om de pe planetă. Vladimir Putin a respins însă de fiecare dată aceste informații, dar în realitate, multe detalii din viața private ale liderului de la Kremlin constituie un mister.

Averea lui este încă o enigmă, însă mulți au sugerat că ea ar fi fost adunată din corupție, prin folosirea ilegală a fondurilor guvernamentale şi printr-o reţea uriaşă de conturi bancare off-shore. Vladimir Putin a ajuns la putere ca prim-ministru al Rusiei în 1999, după care a devenit preşedinte al Federaţiei Ruse, după demisia lui Boris Elțîn.

Averea lui Vladimir Putin.

Vladimir Putin.

Ce a spus Vladimir Putin despre averea sa

Vladimir Putin a fost lăudat că a întărit economia Rusiei, dar totodată activităţile politice ale ţării au fost umbrite de controverse și de acuzaţiile potrivit cărora nu s-ar fi organizat alegeri libere, că libertatea a fost reprimată și că oponenţii politici erau adesea întemniţaţi.

De altfel, mare parte a lumii nu consideră că Rusia este o democraţie, iar tocmai această corupție politică ar constitui, în mare parte, motivele pentru care oamenii cred că Putin are miliarde de dolari.

Pentru că i s-a cerut să facă o declaraţie de avere în fiecare an de preşedinţie, în 2018, acesta a spus că a câştigat în jur de 113.00 de dolari pe an şi că deținea un total de 243.000 de dolari în diferite conturi bancare. Vladmir Putin a mai spus că nu are decât un apartament de 75 metri pătraţi, două maşini sovietice şi o maşină de teren.

Oamenii cred însă că au motive să creadă că ar avea mult mai mult, astfel că mare parte din averea lui Putin ar fi legată de numele lui prin prieteni apropiaţi şi prin parteneri de afaceri, care ar avea bunuri off-shore în valoare de miliarde de dolari.

Parteneri
Divorț în familia regală. Au decis să-și spună adio prin intermediul unui comunicat de presă
Redactia.ro
”Victima” luptătorului suspendat pe viață a răbufnit: ”Toată lumea i-a cerut”. Ce a pățit după episodul fără precedent
Digisport.ro
Zodii care își vor dubla norocul și vor obține bani rapid în perioada 24 – 30 aprilie. Vor avea parte de venituri suplimentare care îi vor face foarte fericiți.
Click.ro
Pepe o acuză Raluca Pastramă că l-a înșelat în timpul căsniciei. Neașteptat cum a aflat: „Mă striga 'nașule', venea la noi acasă..."
Viva.ro
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a arestat pe iubitul ei
Digi24
Un copil de 10 ani a făcut o mărturisire care le-a dat fiori polițiștilor și a dus la rezolvarea unui caz de crimă vechi de 2 ani
Digi24
Cum arată la interior vila din Las Vegas a Anamariei Prodan. 'Lămâi și mandarini ca ai mei nu are nimeni!'
Unica.ro
S-a schimbat legea pentru acești români. Cine stă la altă adresă riscă amenzi
EVZ.ro
Nume sărbătorite de Sf. Gheorghe. Cui îi spunem la mulți ani pe 23 aprilie
Spynews
Vestea DESPRE PENSII pe care o așteptau milioane de români. SE PREGĂTEȘTE egea la Guvern
Capital.ro
Prime de Paşte oferite de angajatorii români. 7 din 10 companii vor oferi beneficii extra
Antena 3
Vedeta a dezvăluit că a avut o relație incestuoasă timp de zece ani cu tatăl ei, un cântăreț cunoscut: “Tata era altceva”. Acum s-a aflat tot
Avantaje
Locuri de MUNCĂ disponibile! Se oferă SALARII de 6.500 de lei
Mediaflux
Nume sărbătorite de Sf. Gheorghe. Cui îi spunem la mulți ani pe 23 aprilie
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
Imagini cu Adelina Pestrițu în metrou. Cum s-a pozat în transportul în comun: „Faima nu te poate opri să faci lucruri normale”
Antena 1
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Shtiu.ro