Artistul de muzică populară, în vârstă de 29 de ani, pe nume Traian Stoiță, a venit în emisiunea lui Cătălin Măruță și a povestit cum decurge relația cu soția sa, Paula, care i-a devenit soție pe când era minoră.
Paula Stoiță avea doar 16 ani când l-a cunoscut pe Traian Stoiță. Acum, cei doi sunt de patru ani împreună, timp în care Paula Stoiță și-a dat Bacalaureatul, a devenit majoră, iar acum mărturisesc că vor să își mărească familia.
”Paula este sotie de patru ani. De atunci a facut majoratul, a fost bine, a trecut timpul, cu bune si cu rele. Am fost tare uniti. Au fost si perioade grele, in care eu eram musafir acasă, iar ea era clasa a 12-a si se pregatea de Bacalaureat. Suntem casatoriti civil de patru ani. Ne gandim la copii, este cel mai important proiect de lucru. Astept sa vina odata. In familia socrului meu sunt si tripleti, asa ca ne asteptam la orice”, a declarat Traian Stoiță.
Traian Stoiță este unul dintre cei mai apreciați interpreți de muzică populară, reprezentant al zonei Sibiului.
Traian Stoiță s-a născut într-o familie în care muzica a fost mereu la rang de artă. Bunicul său a cântat, iar mama lui Traian avea să moștenească talentul pe care l-a transmis mai apoi și fiului ei.
”La noi în casă s-a cântat mereu. Bunicul cânta la fluier și cu vocea, apoi am auzit-o pe mama mea cântând…am fost un norocos că m-am născut într-o familie de acest fel. Așa că m-am îndreptat natural către muzică, era ceea ce eu văzusem în casă, ceea ce învățasem”, spunea Traian, potrivit oradesibiu.
Astfel, de la numai trei ani, Traian Stoiță era pe scena mai multor concursuri, iar la vârsta de șase ani și-a făcut debutul în muzică populară.
”Atunci și-a lansat mama mea primul CD, iar eu mi-am făcut debutul. Am cântat la acel eveniment și îmi amintesc că a fost extraordinar. Pe atunci nu știam ce sunt alea emoții, pentru mine faptul că eram pe scenă și cântam în fața oamenilor era cea mai mare fericire”, a mai spus artistul
Vocea lui Traian a impresionat-o chiar și pe celebra Mărioara Murărescu:
”Nu știu dacă au trecut două săptămâni și a sunat doamna Murărescu să ma ia la Tezaur Folcloric. Așa am ajuns să cânt alături de cele mai mari nume ale folclorului românesc. Îmi aduc cu mare plăcere aminte de acea perioadă. Cum eram cel mai mic, eram așa, un fel de mascotă a Tezaurului. Dar, am avut și foarte multe de învățat. Apoi, în 2000 am plecat în primul meu turneu, în Austria. Și așa, încet, încet, am fost chemat la tot mai multe concerte în țară și am devenit cunoscut”, a mai povestit artistul pentru sursa citată.