Ce a descoperit Andreea Berecleanu despre Ion Țiriac. Vedeta Prima TV a fost cea care a făcut anunțul pe rețelele de socializare, iar fanii au reacționat imediat. Nimeni nu se aștepta la o asemenea veste.
Andreea Berecleanu a revenit pe micile ecrane, iar fanii sunt foarte entuziasmați să o revadă pe prezentatoarea lor preferată de data această în spatele pupitrului de la Prima TV. Și cum frumoasa jurnalistă și-a obișnuit privitorii/ascultătorii cu cele mai inedite și importante informații din media, iată că nici de data aceasta nu a dezamăgit. Andreea Berecleanu a făcut o descoperire incredibilă despre Ion Țiriac, pe care a împărtășit-o cu fanii săi de pe Facebook.
Dacă pentru majoritatea afaceriștilor anul 2020 a fost unul foarte greu, Ion Țiriac este unul dintre puținii care au dat lovitura în pandemia de coronavirus. Fostul mare tenismen al României a urcat 38 de poziții în topul celor mai avuți oameni de pe mapamond, mărindu-și averea impresionantă cu nu mai puțin de 300 de milioane de dolari.
„Ion Tiriac a urcat 38 de pozitii in clasamentul celor mai bogati oameni din lume! Iata o stire de astazi care m-a surprins. De ce? Pentru ca parea de pe alta planeta…In preaplinul evenimentelor din Romania cu impact social si politic, de cele mai multe ori intr-o nota pesimista sau dramatica, apare hodoronc-tronc aceasta informatie despre un roman. Culmea, cu afaceri inclusiv in tara noastra! Urmariti si va minunati!”, a scris Andreea Berecleanu pe pagina sa oficială de Facebook.
Ion Țiriac ocupă locul 2.238 în topul celor mai bogați oameni, cu o avere netă estimată la 1,5 miliarde de dolari, față de anul 2020 când fostul mare tenismen strânsese 1,2 miliarde de dolari. Clasamentul din acest an include un număr record de 3.228 de miliardari în dolari din 68 de țări, anul trecut fiind 2.816 de miliardari din 71 de țări. Printre cei mai bogați oameni din lume sunt Elon Musk, Bill Gates și Mark Zuckerberg.
„În ciuda perturbărilor provocate de Covid-19, am consemnat cea mai mare creștere a averilor din ultimul deceniu. Un boom al piețelor bursiere, determinat, parțial, de măsurile de relaxare cantitativă, precum și un val de noi listări de companii au dat naștere la 8 noi miliardari în dolari pe săptămână în ultimul an.
Lumea nu a văzut niciodată atâta bogăție creată întrun singur an, mult mai mult decât poate ne-am fi putut aștepta pentru un an atât de grav afectat de Covid-19”, a declarat Rupert Hoogewerf, președintele și cercetătorul șef al Hurun Report.