Anca Serea a primit nenumărate lecții de la viață, astfel că știe cum să treacă și peste perioada grea din ultima vreme. Ce a făcut soția lui Adi Sînă după problemele financiare cu care s-a confruntat familia?
Anca Serea a reacționat după ce problemele financiare pe care le întâmpină familia au devenit publice. Se pare că Anca și Adi au fost loviți din plin de pandemie încât nu mai au resurse suficiente să le plătească școlile private ale copiilor, astfel acumulându-se datorii de câteva mii de euro. Pentru a-i calma pe fanii cuplului și pentru a le mărturisi tuturor cum este viața familiei Sînă-Serea și în aceste vremuri grele, Anca a scris un mesaj cuprinzător pe pagina ei oficială de Instagram.
„Nimeni nu este atât de sărac încât să nu poată dărui o vorba bună, o fapta bună sau un zâmbet. Și nimeni nu este atât de bogat încât să nu aibă nevoie de ele. Cred că cele mai de preț lucruri sunt cele care nu se pot măsură în bani. Iar cei care dăruiesc bunătate, empatie, generozitate vor fi răsplătiți înzecit de Univers. Pentru că tot ce dăruiesc se întoarce la ei în mod karmic”, este o parte din mesajul vedetei în care indică faptul că alte lucruri sunt importante și că sigur vor ieși din această situație mai puțin plăcută în care se află în acest moment. Se pare că nimic nu-i poate strica pozitivismul Ancăi, așa că găsește o cale de ieșire din diferite probleme cu o gândire care o va aduce mai aproape de liniștea dorită pe toate planurile.
Copiii cei mari ai familiei merg toți la școli private unde cheltuielile sunt pe măsură. În plus de asta, lucrurile zilnice care se consumă într-o familie atât de numeroasă clar aduc o gaură mare în buget. Cu toate astea, cele două vedete continuă să nu se plângă de nimic.
„Se deschid noi capitole în viața noastră. Sara e la liceu, clasa a V-a, Noah, clasa zero, Ava e la grădi, iar David la liceu, clasa a X-a. Mari emoții, așteptări, mă bucur pentru ei. Știm ce înseamnă educația și creșterea cum se cuvine a unui copiul, dar a cinci copii… Asta înseamnă foarte mari eforturi. Copiii merg la școli private, poartă tricouri albe, fustițe sau pantaloni, au niște reguli mai stricte. Mami a fost după rechizite, iar uniformele le-am comandat”
Anca Serea