Anca Pandrea este, din data de 9 noiembrie 2012, o durere și un dor. Nu a fost de ajuns să își transforme casa în Muzeul „Iurie Darie” pentru a-l avea aproape, astfel că pe 14 martie, când actorul ar fi împlinit 91 de ani, a organizat ceva special pentru a-i cinsti memoria.
Iurie Darie s-a remarcat și în emisiunile de televiziune pentru copii, nu numai pe scândură, cadru în care actorul își etala abilitatea de a desena, uneori cu ambele mâini. Într-o vreme făcea și turnee prin țară cu spectacole pentru copii, în care istorisea și desena o poveste simplă, dar plină de haz și de învățăminte. Artistul a decedat la vârsta de 83 de ani, după o grea suferință, la domiciliul său, pe 9 noiembrie 2012.
Regretatul actor ar fi împlinit 91 de ani pe 14 martie. Cei doi soți au avut o relație specială, care continuă și dincolo se moarte. A declarat că este în sufletul ei și ”sufletul ți-l porți cu tine tot timpul”, iar pentru a-i proslăvi memoria, Anca Pandrea a organizat, cu ocazia zilei lui de naștere, un eveniment special, care va avea loc în foaierul Teatrului de Comedie din Capitală.
„Va fi o expoziţie aniversară de desene şi de lucrări realizate de Iura al meu. Se va numi «Lumea mea» şi este o poveste reală din viaţa artistului nostru drag”, a spus Anca Pandrea, pentru Click.ro.
Actrița s-a luptat mult ca expoziția să existe, iar printre cei care i-au întins o mână de ajutor au fost maestrul George Mihăiță, directorul Teatrului de Comedie și reprezentanții Galeriei ”Arhive de Arte”, în parteneriat cu Primăria Municipiului București.
În 2015, când ar fi împlinit 97 de ani, Anca Pandrea i-a organizat mult-iubitului soț o expoziție de grafică. „Desena cu cărbune oriunde găsea un locșor în casă, afară, pe toți pereții. N-a fost certat niciodată de măicuța lui, Daria. Dumnezeu a vrut să intre la teatru. Juca teatru, filma și în țară și în afară, prezenta emisiuni TV, printre care și primul concurs „Cerbul de Aur”, de exemplu. LA MULTI ANI! Te iubesc, sufletul și viața mea”.