Anamaria Prodan, încă soția lui Laurențiu Reghecampf, se mărită. Impresara se simte pregătită să facă din nou pasul cel mare cu actualul ei iubit, însă asta după ce divorțul dintre ea și antrenor se va pronunța oficial. Anamaria Prodan își propune să aibă o adevărată nuntă regală! Iată ce a spus!
Anamaria Prodan se căsătorește! Noul său partener face parte dintr-o familie de rang înalt în societate, iar alături de el participă la evenimente importante în Dubai, printre care și unul organizat de casa regală. De altfel, impresara susține că și ea ar vrea ca nunta ei să fie în acest stil, însă până atunci trebuie să finalizeze divorțul de actualul ei soț, Laurențiu Reghecampf.
Odată încheiat acest divorț, ea se declară pregătită să facă pasul cel mare pentru a treia oară, cu partenerul ei, mai tânăr decât ea. Despre viitoarea și potențiala nuntă, Anamaria Prodan a declarat:
„Pot să fac într-o secundă, doar că eu sunt o femeie măritată oficial și trebuie să termin divorțul, să-mi strâng copiii frumos, să nu mai facă parte din această.., după care facem și nuntă regală”, a anunțat Anamaria Prodan, la Antena Stars.
Cât despre actualul ei iubit, impresara spunea, recent, că el provine dintr-o lume cu reguli aparte, însă că este așa cum vrea ea să fie. Vedeta susține că încă nu s-au sărutat, însă se simte îndrăgostită de el și se simte bine în preajma sa.
„E dintr-o altă lume, o lume foarte sus, cu reguli aparte. E un bărbat așa cum trebuie să fie un bărbat. Nu ne-am sărutat, mă ia în brațe de fiecare dată și atât. Sunt niște reguli pe care o femeie le impune și un bărbat dacă vrea ceva serios le înțelege”, a mai zis impresara.
Recent, Anamaria Prodan a participat la a „The Grand Ball of Princes and Princesses”, un eveniment organizat sub Înaltul Patronaj al Prinţului moştenitor al Dubaiului, Şeicul Hamdan bin Mohammed bin Rashid Al Maktoum la Al Habtoor Palace Dubai. Anamaria Prodan a purtat o rochie neagră și o diademă de prințesă pe cap, în ton cu evenimentul la care a participat.
„Invitațiile la acest mare bal se fac nominal. Creatoarea de modă Doina Levința mi-a făcut rochia de bal, special pentru mine. Organizatorul acestui bal a fost Delia Grace Noble și Fundația Albert de Monaco. Au fost invitați și români, oameni de afaceri, dar și cei mai buni soliști de operă.”, spunea Anamaria Prodan, pentru Click!
Cum rochia cu decolteul adânc a lăsat la vedere și tatuajul cu Reghecampf de pe spate, impresara nu exclude nici varianta de a-l șterge, deși acest tatuaj a fost făcut în vremea când ”Reghecampf era un exemplu”, după cum a mai precizat vedeta pentru sursa citată.