Din ce în ce mai multe persoane îşi îndreaptă atenţia către remediile naturiste pentru a trata anumite afecţiuni. Din păcate, puţini sunt cei care au habar cu adevărat de produsele ieftine şi la îndemână care te pot scăpa de multe probleme. De exemplu, românii ignoră un aliment din bucătărie care protejează ochii de boli.
Multe sunt plantele folosite de sute de ani pentru tratarea anumitor afecţiuni, însă prea puţini sunt cei care ştiu de minunile pe care acestea le fac pentru sănătate. De exemplu, există un aliment în bucătărie care îţi protejează ochii de boli, dar câte dintre gospodinele care îl pun în mâncare ştiu acest lucru?!
Este vorba despre coriandru, un “condiment” folosit intens în Asia, dar care a început să fie consumat în cantităţi destul de mari şi în Europa. Cu un conţinut bogat în uleiuri esenţiale, fibre, aminoacizi, minerale şi vitamine, acesta nu ar trebui să lipsească din nicio bucătărie.
Pentru că abundă în vitamina A, dar şi în betacaroten, coriandrul menţine sănătatea oculară, susţine vederea şi ajută la reducerea oboselii ochilor. De asemenea, este de un real ajutor pentru persoanele în vârstă care suferă de cataractă sau conjunctivită. Aşadar, consumă cât mai des frunzele aromate. Le poţi mânca în salate precum cea mexicană sau de castraveţi, amestecate cu avocado sau morcovi.
Un alt motiv pentru care ar trebui să treci pe lista de cumpărături şi coriandru sunt proprietăţile sale antiinflamatorii şi tonice, fiind un stimulent extraordinar.De exemplu, ceaiul preparat din fructele plantei este eficient şi în cazuri de migrene sau de astenie.
“Planta calmează crampele abdominale, previne balonările sau diareea, favorizând secreţia biliară. Acizii conţinuţi, printre care cel linoleic, cel oleic, ascorbic sau stearic, ajută suferindul să aibă o tensiune arterială mai mică şi să normalizeze valorile ridicate ale colesterolului rău. Câteva boabe mestecate în gură împrospătează respiraţia şi au un rol antimicrobian”, a explicat Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie.
Un lucru mai puţin ştiut despre coriandru este faptul că datorită terpineolului şi terpinolenului conţinuţi, acesta este şi un foarte bun analgezic. Astfel, ameliorează durerile de cap, de dinţi sau durerile musculare. În cazul în care doreşti să stimulezi metabolismul, tot ce ai de făcut este să bei apa (500 de ml) în care au stat la infuzat, peste noapte, şase – şapte frunze de coriandru.