Comisarii ANPC au găsit mai multe nereguli la doi furnizori de pește de pe litoral. Mai exact, aceștia au gpsit pește expirat din data de 30 iunie, multă mizerie și un miros de nedescris. De asemenea, comisarii ANPC au mai găsit și carcase aruncate pe jos care urmau să fie refolosite, dar și alte nereguli.
Președintele ANPC, Horia Constantinescu, a precizat că a primit informații de la un proprietar de restaurant și a făcut un control la doi operatori economici din Constanța, care comercializează pește. Sute de kilograme de pește care par în afara termenului de valabilitate s-au găsit, iar în cazul unor cantități de pește există certitudinea că acestea sunt expirate.
Imaginile transmise de ANPC indică o etichetă conform căreia peștele era expirat din data de 30 iunie. În plus, mai multe ambalaje au fost găsite aruncate pe jos, în mare mizerie, iar acestea urmau să fie refolosite pentru transport.
Totodată, Horia Constantinescu, președintele ANPC, a afirmat că scena părea desprinsă din filmele de groază, iar mirosul era de nesuportat. Mai mult, cei care manevrau alimentele nu păreau a avea „nici măcar o brumă de analize medicale”.
„Condițiile de depozitare și de procesare ale peștelui sunt greu de descris în cuvinte. Am procedat la sigilarea tuturor camerelor frigorifice pentru a putea păstra acolo cele câteva sute de kilograme depistate cu neconformități, ținute necorespunzător sau fără documente de proveniență.
Au fost lăsate invitații pentru luni, când se vor întocmi documentele de control și după verificarea actelor de proveniență ale mărfurilor, mai ales pentru cantitatea de pește neetichetată.
A fost solicitată participarea organelor de poliție ce au răspuns cu promptitudine, urmând ca acțiunea începând de luni să se desfășoare împreună pentru a fi evaluată atât din perspectiva braconajului, cât și a evaziunii fiscale”, a spus Horia Constantinescu.
Conform precizărilor președintelui ANPC, ambii operatori economici au o reputație negativă și au mai fost sancționați și în trecut de către comsiarii ANPC. De precizat este că ambii sunt furnizori ai multor restaurante de pe litoral și ai multor magazine.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), continuă, în aceste zile, controalele în spațiile de cazare din București, pentru a verifica modul în care operatorii economici din industria hotelieră a Capitalei își primesc vizitatorii, în plin sezon de vacanță.
În perioada 4-5 iulie 2022, patru dintre cele mai cunoscute hoteluri s-au aflat în atenția echipelor Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor din Municipiul București (CPCMB): Union, Continental București Nord, Ambasador și Novotel.
”Pentru a avea stele, trebuie să le meriți și să știi să le păstrezi. Dacă nu poți întreține un hotel, nu îl mai ține deschis, doar pentru a încasa. Iar dacă vin bani, nu uita să investești în propria afacere. Mă întreb: și aici am supărat pentru că am venit în control? Și aici există teorii ale conspirației?” – Horia Constantinescu, președintele ANPC.
În urma controlului și a neregulilor găsite, comisarii CPCMB au aplicat amenzi contravenționale în valoare totală de 95.000 lei, cărora li s-au adăugat și alte măsuri complementare.