O concurentă a uimit pe toată lumea cu numărul ei incredibil. Alexandra Dinu a fost cea care nu s-a putut da înapoi și a apăsat butonul auriu, trimițând-o pe micuță direct în semifinală.
Raisa Chiribuță are 11 ani și a visat dintotdeauna să câștige celebrul concurs de talente. Micuța e din Craiova și vrea să impresioneze pe toată lumea, lucru pe care l-a și reușit.
Alexandra Dinu a fost juratul care a decis că tânăra trebuie să treacă de etapa aceasta și să ajungă direct în semifinale. „În această seară o să vă arăt latura mea necontrolată. Mi-au mai trecut emoțiile cât de cât, dar vreau să trecem la treabă”, va spune aceasta.
„Dansul m-a ajutat să trec peste timiditatea pe care o am. Vreau să devin un coregraf. Când eram mică îi spuneam mamei mele că vreau să câștig Românii au Talent”, va mărturisi sportiva.
Smiley și Pavel Bartoș se vor arăta extrem de surprinși de decizia celebrei actrițe, iar în culise o vor lăuda pe fată pentru numărul său excepțional. „Mă simt foarte bine, nu mă așteptam”, va replica micuța,
„Nu cred că am văzut ceva la fel de bun niciodată. Nu pot să-mi imaginez cum a fost posibil așa ceva. Astea sunt momentele pe care vrei să le trăiești la Românii au Talent. E un fenomen, e o nebunie. M-a lăsat cu gura cășscată, iar eu mi-al lăsat simțurile să acționeze și nu i-am mai lăsat pe niciunul din colegii mei să spună nimic. Ești fantastică, am adorat fiecare secundă”
Alexandra Dinu
„Noi am intrat în visul tău. Mă întreb cum a fost posibil. Mă întreb unde va trebui să mergem să plătim bilet să o vedem peste câțiva ani pe marile scene ale lumii”, urmează să comenteze Andra, la testimoniale.
„Anumiți copii sunt de domeniul senzaționalului. Te miri că așa ceva există…m-a luat și pe mine prin surprindere acțiunea Alexandrei”, va declara Andi Moisescu care a rămas la fel de surprins de rapiditatea cu care fosta soție a lui Adi Mutu a luat decizia de a o trimite pe Raisa în semifinale.
„Televiziunea a fost prima mea pasiune, dar când am descoperit filmul, am știut că locul meu era acolo. În ultimii ani, am primit numeroase propuneri din televiziune, dar nu am simțit că era nici locul și nici timpul potrivit. Am știut mereu că va veni o zi când voi reveni în televiziune, iar când am primit propunerea pentru Românii au talent, cel mai bun show de entertainment, am știut că ACUM este momentul! Este o nouă experiență pe care o aștept cu entuziasm. Abia aștept să povestesc despre această perioadă odată ce vom începe treaba”
Alexandra Dinu